Depresia. Am mai scris despre ea într-un articol. E colega mea de drum prin viață. De douăzeci și trei de ani. Mult timp m-am lăsat condusă de ea, și astfel am rătăcit prin păduri întunecate, din ce în ce mai întunecate ale sufletului... Am crezut că doar depresia poate fi stăpâna mea, eu neavând nici o putere să mă ridic deasupra ei. Am urât-o, am vrut să scap de ea cu orice chip, dar iată că încă insistă să stea lipită de inima mea. Dar acum, de ceva timp, slavă Domnului, eu sunt stăpâna ei, deși ea se opune din răsputeri. Dorește mereu, iar și iar, să-mi pună stăpânire pe suflet.
În fiecare zi mă înarmez pentru a o birui pe această colegă de drum ce s-a lipit de răsuflarea mea. Mă lupt să fiu veselă, să fac lucruri care îmi plac și care îmi aduc bucurie și pace. Deși este vreme mohorâtă afară, vreme de toamnă, veselia nu se lasă învinsă și îmi pătrunde în suflet. Prin lucruri simple. Ascult muzică, dansez, cânt, citesc, scriu, fac prăjituri (o nouă pasiune descoperită), iar treburile casei, care sunt nelipsite când ai copii, îmi consumă energia care ar hrăni gândurile negre. Mă bucur de minunatele frunze ale toamnei, de aerul împrospătat de ploaie, de norii gri, care acum îmi par luminoși și frumoși, mă bucur chiar și de ploaie, de băltoacele de pe asfalt... Am înțeles că, atunci când contemplăm natura, ne amintim cât de frumoasă este viața!
Înainte credeam că lucrurile acestea simple nu mă ajută, dar acum știu că orice lucru, oricât de mic care îți aduce bucurie este o cărămidă pusă la construcția omului puternic ce rezistă în fața greutăților. Făcute constant, lucrurile mici sunt ca o clădire a bucuriei ce se construiește zi de zi, puțin câte puțin. Înainte era un calvar pentru mine toamna cu ploile ei, cu norii ei plumburii care îmi ascundeau soarele atât de drag... Mă făcea să mă afund și mai mult în întunericul depresiei. Și, deși până acum am vorbit doar de binecuvântările ce le-am trăit toamna, în acest anotimp am trecut și prin cele mai grele momente din viața mea. Dar acum nu îmi pot aminti decât bucuria, lumina și pacea pe care le trăiesc odată cu sosirea toamnei. Ma gândesc la clipele grele, și de acolo îmi răsare bucuria, numai bucuria! A fost Crucea lui Hristos care mi-a adus Învierea. Nu sunt vrednică de marele bine ce mi l-a făcut Dumnezeu. Și prin depresia aceasta, acum gândindu-mă la ea, îmi răsare lumina din adâncul ființei mele. Altă Cruce spre Înviere! Ce nu binecuvintează Dumnezeu? Mă simt vie! Mă bucur! Nu am crezut niciodată că am să mai fiu vie cu sufletul! E minunat!
Alte lucruri care îmi aduc bucuria când depresia vrea să-mi pună stăpânire pe suflet? Intru în lumea copilașilor mei, mă joc cu ei, râdem împreună − și iată bucuria cum îmi calcă pragul inimii! Nu o pot păstra permanent, dar mă străduiesc mereu să o readuc în suflet. Uneori îmi dau seama că ochii și mintea mea pictează lumea cu bucurie. Cu bucuria ce vine din interior. Și uite-așa am înțeles că, pe unde călcăm noi, poate răsări Raiul. Raiul pe care ni-l dăruiește Dumnezeu.
Mă străduiesc mereu să trăiesc frumos − la aceasta mă îndeamnă, hai să o numesc și altfel, „antrenoarea” mea necruțătoare, depresia, pentru că poate fi văzută și așa, nu? Nu pot altfel! Nu pot decât să mă străduiesc din răsputeri să trăiesc frumos, altfel cad! Sa trăiesc după voia lui Dumnezeu! Căci a trăi frumos înseamnă a trăi după voia lui Dumnezeu. Înainte credeam că a face voia lui Dumnezeu înseamnă a nu mai fi tu, dar încet, încet, am înțeles că, de fapt, a face voia lui Dumnezeu înseamnă a fi tu cu adevărat. Așa îți găsești liniștea, fiind tu cu adevărat!
E frumos să trăiești. E frumos să fii viu. E frumos să iubești viața. E frumos să iubești creația lui Dumnezeu. Iar pentru tot acest frumos, și pentru tot ceea ce reușesc să fac, nu pot decât să-I mulțumesc lui Dumnezeu, pentru că doar de la El vine toată binecuvântarea. Înainte de lupta mea, de puterea mea de a mă ridica, sunt rugăciunile la Dumnezeu și la Sfinții mei dragi. Acestea sunt piatra de temelie pentru toată puterea mea. Fără ele aș cădea într-un neant fără de sfârșit.
Dar uite că nu... Un strop din frumusețea Raiului se așază și peste sufletul meu, pentru rugăciunile și ajutorul ce-l primesc zi de zi de la dragii mei Sfinți. Acest strop vreau să-l împart cu toți! Așa mic, cât este el, cred că ajunge să dau la cât mai mulți, pentru că este strop de Veșnicie. Primiți-l! Nu am altceva! Dar eu sunt neputincioasă. Dumnezeu, Bunul, să reverse ploaie bogată de stropi ai Veșniciei asupra voastră mereu! Amin.
Iulia Enache
Fotografie de Farhad Irani / pexels.com