Coșarul

Coșar singuratic, printre hornuri hoinar,

cu marginea cerului loc de hotar,

pe sârme subtile mă-ntind, iar și iar,

cu zgura în gură scrâșnindu-mi amar.

Ci caut, pe creste, fără somn, ne-ncetat,

cu setea ca sfredel săpând nesecat,

să intru pe hornul din pieptu-mi uscat,

să dau peste apă de foc necreat.

Coșar singuratic, negru-tăciune,

în vatra ascunsă mocnești rugăciune.

Anca Stanciu