Mi-am făcut corabie cât o coajă de nucă
din inima-mi năucă,
adâncind-o, căuș,
să-Ți fac, Doamne, culcuș.
Zburam peste ape
cu Tine aproape,
cu sufletul-pânză întins în văzduh,
să prind o boare de Duh.
Purtată pe marea dragostei Tale,
corabia-și croiește cale agale,
iar eu, pe catarg,
mă tot uit lung în larg,
scormonind până-n Rai;
Tu cu mine erai.
Și an după an,
căutând un liman,
și val după val,
nu zăream nici un mal,
dar Tu, mai aproape, lângă mine mereu.
Marea dragostei Tale era sângele meu.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!