În ultimii ani, lumea a făcut progrese impresionante. S-au construit aeroporturi gigantice, autostrăzi suspendate și hoteluri cu saltele care își ajustează fermitatea în timpul somnului.
Cu toate acestea, problema tabloului din camera de hotel a rămas nerezolvată.
Oriunde mergea, îl aștepta.
La Lisabona, o corabie în furtună.
La Praga, un pod peste un râu violet.
La Atena, niște flori care nu se mai înțelegeau între ele.
Tabloul era pretutindeni. Se puteau schimba limba, moneda, clima și regimul politic, dar pe peretele camerei îl găseai întotdeauna mare, solemn și perfect convins de propria valoare.
Descoperirea s-a produs în modul tradițional: din întâmplare.
Într-un hotel dintr-un oraș mediteranean al cărui nume nu contează, pentru că asemenea tablouri sunt internaționale, a răsturnat din greșeală un peisaj marin.
Marea, care înainte arăta ca o față de masă mototolită, devenise misterioasă. Corăbiile nu mai păreau desenate greșit. Păreau avangardiste. Cerul nu mai era prost pictat. Era provocator.
A doua zi a repetat experimentul.
Rezultatul a fost identic.
În a treia zi, a început să suspecteze că descoperise una dintre puținele metode de a îmbunătăți decorul hotelului fără aprobarea conducerii.
În următoarele luni a răsturnat tablouri în șaptesprezece țări.
Picturile mediocre deveneau enigmatice. Cele îngrozitoare deveneau aproape interesante.
Doar capodoperele sufereau.
Din fericire, nu a întâlnit niciuna.
La început, hotelierii nu au observat fenomenul.
Apoi au început să observe.
Apoi au început să se întrebe.
Problema căpătase proporții administrative. Într-un hotel de lux, directorul a convocat o ședință. În fiecare dimineață, tablourile din zona recepției erau găsite cu susul în jos. Personalul le îndrepta. Seara, tablourile erau din nou răsturnate. Nimeni nu a îndrăznit să spună cu voce tare că arătau mai bine așa.
În cele din urmă, omul și-a încheiat concediul și s-a întors acasă.
Au trecut câțiva ani.
Într-o altă vacanță, răsfoind o revistă din avion, a dat peste un interviu cu un pictor ale cărui lucrări se vindeau la sume rezervate podurilor și hidrocentralelor.
Artistul vorbea despre influențe și anii de formare.
Întrebat cine i-a fost primul maestru, răspunsul a fost neașteptat.
„Lucram ca recepționer într-un hotel. În fiecare dimineață găseam tablourile din hol răsturnate cu susul în jos. Le puneam la loc. A doua zi erau din nou răsturnate. La început am crezut că este un nebun. După o vreme am încetat să mai fiu sigur care este poziția corectă.”
Omul a citit articolul de două ori.
Apoi a închis revista și a pus-o la loc în buzunarul scaunului din față.
Când a ajuns la hotel, a urcat în cameră și a deschis ușa.
Tabloul de deasupra patului era agățat cu susul în jos.
În sfârșit, își spuse.
Apropiindu-se, se opri.
Tabloul nu era agățat cu susul în jos.
Casa, patul, noptiera, fereastra și el însuși erau.
Pr. Ioan Gînscă