Logo
Cine sunt eu... (II)

Cine sunt eu... (II)

Data Publicării

Cine sunt eu... (II)

de Costion Nicolescu

Cine sunt eu... (II)

Mă emoţionează de fiecare dată… La biserică, mai mult privegherile liniştite de seară (de noapte) decât îmbulzeala hramurilor. Pâinea cu unt şi cu miere. Poveştile şi basmele româneşti. Să intru într‑o poveste şi să trăiesc în ea. Cu fiecare călătorie, fie ea spaţială sau spirituală sau livrescă, cu fiecare întâlnire adevărată. Filmele de artă. Filmele ruseşti…Înserarea… Taina persoanei, atunci când o intuiesc un pic! Macii însângerând lanurile şi şanţurile. Plimbările la incredibila lumină de lună plină. Luminişurile. Cărările pierdute (aşa cum a pierdut‑o Augustin Meaulnes)… Căderea serii, vara. Greierii (în satul meu, li se spunea cosaşi), în nopţile de vară. Ruginirea pădurilor, cu nesfârşitele lor nuanţe, toamna. Fulgii mari, care cad alene… Copacii încărcaţi cu promoroacă. Cititul sub pătură, la lumina veiozei, iarna. Insula misterioasă. (Orice carte bună este o insulă misterioasă.) Ochii fetelor, în sine, izolaţi, privirea lor… Cum se văd de sub masca doctoriţelor când operează sau de sub niquab‑ul arăboaicelor. Cimitirele‑grădini de prin satele de odinioară. Arta bizantină, cu osebire a acelui Bizanţ după Bizanţ. Pistruii discreţi… Frunţile boltite. Chipurile frumoase, păstrătoare fireşti ale Chipului (fie ele în icoane, în picturi, în fotografii sau, mai ales, aievea). Frumuseţea primă, cea creată direct de Creator (de la pietre la oameni). Slănina sau untura pe pâine, cu ceapă roşie şi, bineînţeles, cu o tărie! Izvoarele chiar acolo unde izvorăsc, ţâşniri firave din pământ (aproape inexplicabile). Susurul lor… Cântarea‑rugăciune a păsărelelor în zori şi la asfinţit. Mult, monahalele mierle. Sticleţii, rafinat multicolori. Berzele, pe câmp şi în cuiburi. Cormoranii zburând aiuritor în complicate şi fascinante stoluri. Seminţele de multe feluri, ca cele cu care se hrăneau în Babilon cei trei tineri îngereşti, prieteni ai Prorocului Daniel. Fragii (sălbatici!). Turmele cu talăngile lor, pe dealuri, prin munţi. Mirosul unor ierburi înmiresmate de la ţară: izmă, rozmarin, muşeţel, busuioc, chimen, levănţică, măghiran, mărar, tarhon... Mirosul de iarbă proaspăt tăiată. Mirosul de fân. Mirosul de brad, în casă, de Crăciun. Săptămâna albă (a laptelui şi a brânzei). Săptămâna dintâi a Postului Mare.

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Duminica Floriilor. „A doua Înviere.” Roma. Italia. Francia, cea de a la campagne. Capadocia. Creta, cea veche. Muntele Athos – munte sfinţit (liberator!). Dar şi Muntele vrăjit (captivant!). Arta romanică. Şi cea de la Fayum. Naivitatea artei catalane. Mozaicurile romane şi cele de la Ravenna. Şi cele siciliene de la Cefalu şi Monreale. Mozaicurile şi frescele de la Chora (Kharie Djami) Constantinopolului. Pictura „primitivilor” de mai peste tot. Pavimentele medievale. Aburul de poveste al dimineţilor, la ţară. Podurile caselor vechi, în care orice fleac pare purtător de atractive taine. Transfigurarea. Potrivirea cuvintelor. Cuvintele anume potrivite de cineva pentru mine… Privirile anume potrivite de cineva pentru mine… Albastrul mediteranean (cel marin şi cel celest!)… Mirabilele seminţe (purtând deja în ele mireasma florilor şi a roadelor) şi corola de minuni a lumii (precum lui Lucian Blaga, cel mut ca o lebădă). Amintirea senzaţiilor mereu proaspete din copilărie, îndeosebi miresmele şi culorile ei, toate intense, de o mare trăire şi implicare, exploratoare de taine, chemătoare, promiţătoare… Pietrele… De multe feluri. Cele şlefuite de la malul mării, cele frumos colorate de apa râurilor, cele de pe cărările munţilor. Dar şi nestematele! Peruzelele. Lapis lazuli. Smaraldele. Granatele. Şi perlele scoase din adâncuri. Dăruirile, atunci când dincolo de ele se întrevede şi o dăruire de sine, ţie. Dealurile. Presărate cu brânduşe toamna şi primăvara. Presărate cu bătrâne livezi de meri sau de pruni. Roadele în pom. Merele strălucind ca globuri roşietice de aur fierbinte. Livada sub ploaie. Ploile luminoase de vară. Ploile de toamnă (mocăneşti!). Şi focurile… De tot felul. Vetrele lor… Spuza lor. Laptele gros (laptele, nu jocul!). Înainte de pornirea lor, mesele cu drag pregătite, aşteptându‑şi oaspeţii întru agapică întâlnire. Aşteptările răbdătoare, dar împlinite până la urmă.

(Fragment din „Carte pentru îndrăgostiţiicare vor să se împrietenească”, Editura Sophia 2014)


Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu