dezgustată de propriul dispreț
după ce scormonesc în ceilalți
să găsesc comorile ce știu prea bine
că Tu numai în mine le-ai ascuns
și-n definitiv știu că e improbabil
căutându-mi undeva un sine
să-mi fac din semeni un aproape
când toți trebuie să-mi semene cumva
între sprâncene-mi adun întrebări
3 de semnul exclamării uneori
semnificând fie tristețea-mi prefăcută
în furie, fie teama de propriii ochi
când îi dau încărcați peste cap
mă uit către Ceruri să verific
dacă ești Supărat pe mine, însă
niciodată nu ești, așa că voi fi eu
am început cu gândul la ceilalți
pe care nu-i găsesc între timp
nici între zile, nici între plămâni
inima care nu-i găzduită de nimeni
sunt ipocrită, știu, ceartă-mă!
care-i rostul lacrimilor când strig
iartă-mă! dar mă prefac, fățarnică
Tu iar nu te superi că mă mint singură
nu mai văd și nu am fost văzută
de-aș fi fost și mută ne-am fi cunoscut
aici, în scris, ori în tăcere dulce
un loc mai bun decât o vorbă fără duh
mi-e rușine, dar nu de Tine, din păcate
mi-e rușine de copiii care așteaptă
să fie iubiți și lumea nu se învârte
în jurul lor, ci în interior, fermentând
iar noi nu coborâm din haos
să zâmbim mai mult lumină că poate
între-un zâmbet și șapte urlete
e cel mai bun prilej de vărsat lacrimi
lacrima de copil e sfântă, spintecă
atât de curată că tăietura vindecă
unde sângele neamului curge apă
arma cu care se sădește vina
care se lasă iertată, dar nu dizolvată
știu că atunci când așterni izvoare
pe chipul meu, vin îngeri și trec
palmele peste genele împovărate
e felul lor să mi Se-arate cu grijă
că-mi poartă durerea sub aripi
nimeni nu mă-ntreabă de Tine
pare că Dumnezeul meu e oriunde
în afară de spațiul în care trăiesc
vreau să-i invit înăuntru să Te cunoască,
dar nu Te-am adus cu mine
Gala Jura
Fotografie de Sabina Kallari / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!