Stăteam la rând să cumpăr pâine când am auzit un croncănit care solicita, destul de hotărât, atenția cuiva.
La câțiva pași, o stăncuță mânca din mâna vânzătoarei unui mic magazin cu hrană pentru animale. Cocoțată pe ușa deschisă, urmărea conversația femeii cu o prietenă, de la înălțimea potrivită pentru a avea și ea un cuvânt de spus.
M-am apropiat să-i aflu povestea.
O cheamă Cioc.
Când găsește magazinul închis, bate cu ciocul în geam. Doamna vânzătoare îi recunoaște semnalul și iese.
La urma urmei, magazinul vinde hrană pentru animale, iar Cioc îndeplinește toate condițiile.
Am făcut câteva fotografii și m-am întors la coada pentru pâine.
Slavă Domnului că orașele mai ascund asemenea adrese – cele la care cineva se bucură să te vadă, chiar dacă vii din cer.
Pr. Ioan Gînscă

