Până să se facă lumină și să sară motanul pe mine ca să-i dau mâncare, știu adesea ce voi scrie înainte să înceapă ziua. De o bună bucată de vreme, ideile au început să se trezească înaintea mea.
În dimineața asta m-am gândit la zgomot.
Duminica și în sărbători slujesc într-un paraclis. Spațiile mici au o însușire folositoare vieții duhovnicești: nimic omenesc nu se poate ascunde prea bine în ele.
Din când în când, un om miroase puternic a transpirație. Altul are o tuse tabagică, sonoră și perseverentă. Cineva îngână rugăciunile după mine cu destulă convingere, încât ajung să mă întreb care dintre noi doi conduce slujba. Din alt colț se ridică un glas hotărât să urmeze propria melodie, indiferent de ceea ce cântă maicile la strană.
Situațiile acestea sunt delicate. Înainte să vorbesc cu oamenii, am obiceiul să vorbesc cu mine.
Pentru asemenea conversații mi-am făcut, în timp, un fel de trusă de prim ajutor. Răsfoiesc caietele în care am strâns cuvinte de la Părinții sfinți pe care am avut bucuria să-i cunosc.
Un călugăr i-a spus Părintelui Teofil că, atunci când se roagă, își acoperă ceasul cu o pernă ca să nu-i audă ticăitul. Părintele s-a mirat de fragilitatea unei rugăciuni pe care putea s-o biruie un ceas.
„Frate, ar trebui să te poți ruga și în apropierea unui tractor zgomotos.”
O imagine splendidă.
Chiar în timp ce scriam rândurile acestea, Nichita a coborât în living și a pornit aspiratorul.
– Nichita, la ora asta aspiri?
– Dar toată lumea aspiră sâmbăta la ora nouă.
M-am uitat la el și mi-am dat seama că Părintele Teofil tocmai trimisese tractorul în living.
Nichita și-a continuat liniștit treaba.
Iar eu, textul.
Părintele Teofil spunea că ne menajăm prea mult atunci când cerem împrejurări ideale pentru rugăciune. Tăria se verifică mai bine printre glasuri, uși, pași, motoare și toată forfota din jurul nostru decât într-o liniște pregătită special pentru noi.
– Notează să iei și zarzavat pentru supă.
Dimineața mea se dovedea hotărâtă să contribuie la demonstrație.
În anii studenției, când eram la sculptură și mă spovedeam la Sâmbăta de Sus, aveam și eu teoria condițiilor potrivite. Artistul tânăr are multe convingeri despre atelier, lumină, liniște, concentrare.
Era prin 1997, când am auzit ceva ce nu voi uita niciodată.
Părintele Dumitru Stăniloae lucra la traducerea Filocaliei, iar Părintele Arsenie Boca scria după dictarea lui. Primele volume s-au născut într-o Românie aflată în război. Pe una dintre pagini a rămas o însemnare făcută în treacăt:
„Mitraliază pe stradă.”
Pe asta am subliniat-o.
Într-o cameră, un teolog traduce una dintre marile cărți ale vieții lăuntrice. Afară, oamenii se omoară.
– Vezi că trebuie să intri și la farmacie pentru Sinosun.
Părintele Serafim Popescu spunea că, prin traducerea Filocaliei, Părintele Stăniloae „a adus cerul ortodox pe pământul românesc”.
Cerul acela a coborât în 1944, cu mitraliere pe stradă.
Când mă gândesc la asta, studenția mea se luminează din nou. Am întâlnit oameni de la care o singură zicere primită la vremea ei putea ține locul unei biblioteci. Am pus cuvintele lor în traistă fără să știu cât de des voi ajunge, peste ani, să caut prin ea.
– Să iei și feta pentru Sara.
Din anii aceia port cu mine și vorba Părintelui Stăniloae despre Părintele Teofil: era unul dintre cei mai buni cunoscători ai Filocaliei pe care îi întâlnise.
Cui i s-ar putea spune astăzi, cu aceeași siguranță și cu aceeași bucurie, un asemenea lucru? Unde găsim omul care a citit Filocalia atât de adânc, încât paginile au trecut în felul lui de a vorbi, de a răbda, de a se ruga, de a-i primi pe ceilalți?
Mâine este pomenirea Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae. Pe 29 octombrie se împlinesc șaptesprezece ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Teofil.
Mă gândesc la amândoi și la felul acela de a citi o carte până când ea intră în viață, iar viața începe să-i semene.
În jurul nostru se face destul zgomot și astăzi. Știri, grabă, furie, vorbe fără rost. Condițiile ideale continuă să întârzie.
– Vezi că ți-am scris pe mesaj să iei și rolă pentru bucătărie.
– Mi-am notat.
Aspiratorul se oprise între timp.
Filocalia s-a tradus în timp ce se mitralia pe stradă. Textul ăsta s-a scris printre un aspirator, zarzavat pentru supă, Sinosun, feta pentru Sara și o rolă pentru bucătărie.
Asemănarea se oprește aici: zgomotul din jur și treaba care merge înainte. Proporțiile sunt, desigur, cu totul diferite.
Liniștea poate să mai întârzie. Până atunci, ne vedem de treabă.
Pr. Ioan Gînscă
În fotografii:
- Părintele Arsenie Boca împreună cu familia Părintelui Dumitru Stăniloae, la Sibiu.
- Pagină din manuscrisul Filocaliei românești, scrisă de Părintele Arsenie Boca după dictarea Părintelui Dumitru Stăniloae: Sfântul Marcu Ascetul, „Epistolă către Nicolae Monahul”.