Când a intrat pe poarta bisericii, clopotarul, părinte, e un cerșetor pe trepte. O glugă peste ochi, mănuși roase de timp, hainele murdare și vechi, ghemuit ca o mogâldeață, de unde ești, creștine? Din Teleorman, părinte, a șoptit mogâldeața. Și ce faci la noi? Îl caut pe Hristos.
Părintele a deschis ușa bisericii, să nu înghețe cerșetorul, apoi a intrat în altar. Ghemuit în fața ușilor sfinte, omul acela fără chip și fără ochi, un cenușiu bătut de vânturi.
I-a dus un pachet de Crăciun, rămas de la copiii care-au colindat, și cerșetorul a sărutat mâna preotului, umil.
Părintele s-a apucat de proscomidiat, bântuit de un fior ciudat, cerșetorul cenușiu îi stătea drept în inimă și răsărea din fiecare prescură tăiată spre jertfire.
Apoi, deodată, cerșetorul a bătut în ușă, după obiceiul locului. Ținea în mâini un pomelnic și o lumânare, o bancnotă. Părintele i-a luat pomelnicul și i-a dat cu forța banii înapoi, nu-mi trebuie banii tăi, te voi pomeni, asta mi-e plata. Du-te!
Cerșetorul a bâiguit o mulțumire, părintele a închis ușa diaconească și, când s-a uitat pe listă, a încremenit. Inima i-a sărit din piept drept prin ochi, sfârtecându-l, pe listă erau toți colegii de facultate, profesorii de teologie pe care i-a avut la școală, frații preoți risipiți prin lume, unii vii, alții oase și ulcele prin cimitire albe de zăpadă. A lăsat să-i cadă copia din mână și a alergat într-un suflet în biserică. Cerșetorul însă dispăruse.
Și apoi, deodată, prin ușile bisericii deschise larg a pătruns un preot cu părul lung, cu ochii fierbinți, cei doi s-au îmbrățișat, era cerșetorul. Au plâns împreună. Au slujit Desculțului și Înviatului nostru.
Și, când a predicat, preotul cerșetor a spus ceva cutremurător. Când era singur, în biserică, un sărac și necăjit cerșetor, ghemuit pe mochete, împrăștiase niște bancnote. Și creștinii care au venit le-au luat.
Unii le-au dat bisericii pomană, alții le-au băgat discret în buzunare.
A plâns biserica cu cutremur, ca în vremurile apostolilor Lui. Multe inimi s-au întors la Dumnezeu și mult timp de-acum înainte, în orașul acela, pe malul apei celei mari, se va vorbi despre minunea făcută de cerșetorul-preot.
M-am întâlnit cu cei doi de curând, ne-am îmbrățișat. Preotul cerșetor nu sunt eu, deși îmi doresc să devin. Mi-am pregătit pentru asta un rucsac albastru, sandale, bocanci și un patrafir de pânză de sac. Preotul cerșetor este părintele Alexandre Cel Nebun după Hristos.
Trebuia să vii la mine, i-a spus părintele din biserica de lângă apă. Trebuia să vii. Eu și creștinii mei aveam nevoie de asta. Te iubesc. Te iubesc, nebunule după Hristos.
Și ne-am îmbrățișat toți în Dumnezeu, cutremurați de revărsarea Desculțului.
Toate acestea s-au întâmplat în România, în 7 ianuarie 2026. Las asta mărturie celor care nu și-au pierdut speranța.
Dumnezeu e viu, e între noi. Și-n inima neștiută a fiecărui desculț al vieții.
Băgați de seamă că Hristos nu circulă cu limuzina.
Pr. Crin-Triandafil Theodorescu