

(activați subtitrările în limba română de la rotița din dreapta, jos)
Astăzi, dragul nostru Arvo Pärt împlinește 91 de ani. Vă oferim un scurt documentar, „Arvo Pärt la 90 de ani. Compozitorul care a făcut liniștea să cânte”, produs anul acesta de Deutsche Welle, pe care vă invităm să-l priviți nu doar ca să vă rupeți de ritmul alert al acestor zile, ci, mai ales, ca să pășiți înlăuntru. Pentru a tăcea. Pentru a asculta. Pentru a auzi.
„Am cugetat la înţelesul acestor cuvinte: Pleni sunt caeli et terra majestatis suae (Pline sunt cerurile și pământul de slava Ta). E vorba, de fapt, despre cântarea îngerească care a existat întotdeauna, pe care Mozart a auzit-o și a pus-o pe note. Este cântarea îngerească pe care sfinţii călugări au scris-o și care se cântă azi în biserică. Omul nu poate să creeze singur așa ceva, un asemenea lucru. Știm ce poate el să creeze și aceasta nu ne mulţumește. Problema este că omul doar cu greu poate să ajungă la aceste legi dumnezeiești, căci e prea nestatornic și nedesăvârșit. Legile dumnezeiești îi sunt ascunse pentru ca el, aflându-le, să nu le lepede, și pentru că nu e vrednic să le cunoască. Cred totuși că marii compozitori au avut acces nemijlocit la această comoară. Dar asta nu se întâmplă numai în artă. E o problemă globală, aceeași cu problema mântuirii: trebuie să mori ca să învii”. (Arvo Pärt)
1 Comentariu
Anastasia
❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️
