După ce a văzut „Silence” al lui Martin Scorsese, Terrence Malick i-a scris regizorului și i-a pus o întrebare: „Ce vrea Hristos de la noi?”. În acea perioadă lucra deja la „A Hidden Life”.
Am descoperit filmul de curând. Este povestea lui Franz Jägerstätter, un țăran austriac, soțul Franziskăi și tatăl a trei fetițe. Chemat din nou la serviciul militar, Franz refuză să-i jure credință lui Hitler și să slujească regimului nazist. Va fi închis și executat în 1943, la treizeci și șase de ani.
Ce înseamnă împotrivirea unui singur om în fața unui rău care cuprinsese o mare parte a Europei?
Franz știe că refuzul lui nu va schimba cursul războiului și că familia va suporta urmările hotărârii sale. Cei din jur îi spun același lucru în forme diferite. Îl întreabă de ce își sacrifică viața pentru un gest care, în ochii lor, nu folosește nimănui.
Răspunsurile lui sunt puține. Tăcerea lui ne face să ne întrebăm: cât din credința noastră depinde de împrejurări favorabile?
Într-o biserică, Franz întâlnește un pictor care zugrăvește scene din viața lui Hristos. Mărturisirea acestuia atinge, în alt fel, ceea ce Malick îl întrebase pe Scorsese: ce înseamnă să-L înfățișezi pe Hristos și să-I iei în serios chemarea?
Malick lasă toate acestea să lucreze prin imagini, liniște și ritmul vieții cotidiene. Munții, iarba cosită, lemnul caselor, florile de câmp din glastre, munca pământului și lumina care pătrunde prin ferestrele închisorii așază în același cadru frumusețea lumii și suferința omului.
Privindu-i pe Franz și pe Franziska la lucru, cu mâinile lor muncite, mi-am adus aminte de Părintele Teofil. Îi plăceau mâinile bătătorite. Tare i-ar fi fost dragă familia asta. Nu numai pentru osteneala ei. Îi erau dragi și lucrurile delicate.
La puțin timp după condamnarea la moarte, Franz, aflat sub pază și cu mâinile încătușate, răstoarnă din greșeală o umbrelă sprijinită lângă o ușă. Se oprește, se apleacă și o pune la loc. Urmează să moară, iar el se oprește pentru o umbrelă. Răul îi poate lua aproape totul, dar nu și delicatețea.
Hotărârea lui Franz se răsfrânge și asupra celor rămași acasă.
Franziska rămâne cu cele trei fete, cu pământul, cu munca și cu ostilitatea satului. Franz îi ascunde bătăile îndurate în închisoare, iar ea îl cruță de cât poate din povara vieții de acasă.
La sfârșit, pe ecranul negru, rămân doar cuvintele lui George Eliot din „Middlemarch”, scrise în alb:
„Binele crescând al lumii depinde în parte de fapte pe care istoria nu le consemnează; iar faptul că lucrurile nu stau pentru tine și pentru mine atât de rău pe cât ar fi putut sta se datorează, în bună măsură, celor care au trăit cu credință o viață ascunsă și se odihnesc în morminte pe care nimeni nu le mai vizitează”.
Franz Jägerstätter nu a oprit războiul. A refuzat să-i ofere răului consimțământul său.
A rămas liber până la capăt. Ascuns oamenilor, cunoscut lui Dumnezeu.
Pr. Ioan Gînscă
