Logo

Cea mai sfântă și mai plăcută rugăciune

Data Publicării

Ne vorbește Sfântul Luca al Crimeei

Când vorbesc despre rugăciune, adesea oamenii îmi spun: „Nu știu să mă rog. Învățați-mă cum să mă rog!”. Ce ar trebui să le răspund?

În primul rând, le spun că rugăciunea este cea mai mare și cea mai grea dintre toate lucrările omenești. Știm că nici o lucrare grea nu se învață ușor. În toate disciplinele, în toate artele este nevoie de studiu îndelungat. Și, dacă în toate domeniile este nevoie de studiu îndelungat, cu atât mai mult în acest domeniu, care este cel mai important. Studiați, studiați, studiați fără încetare, și vei primi darul rugăciunii.

Cum începi să înveți?

Iată cum: există multe rugăciuni, scrise de mari sfinți ai lui Dumnezeu, mari cuvioși, mucenici și martiri... Nu te apuca să inventezi rugăciuni, ci roagă-te cu cele pe care le învață Sfânta Biserică. Dar, în timp ce citești aceste rugăciuni, cufundă-te în fiecare dintre cuvintele lor, oprind orice distragere a atenției de la cuvintele rugăciunii. Dacă te rogi în acest fel, atunci sfintele rugăciuni ale marilor sfinți ai lui Dumnezeu îți vor sfinți sufletul.

Rugăciunea lui Iisus

Dar mai există o rugăciune, Rugăciunea lui Iisus, care este considerată cea mai însemnată și mai folositoare de către toți călugării:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.
Această rugăciune chiar face minuni, așa că este considerată extrem de importantă, dacă nu chiar cea mai importantă dintre toate. Învață această rugăciune, începe cu ea. Deprinde-o astfel: închide ușa camerei tale, stai în picioare sau pe un scaun, îngenunchează dacă vrei.

Ce ai de făcut

Mai înainte de toate, pleacă-ți capul și uită-te în inima ta, cugetând și amintindu-ți care din marea mulțime de păcate îți chinuiește cel mai mult inima, care este cel mai urât înaintea lui Dumnezeu.

Astfel, stând în picioare, sau jos, sau în genunchi, află care e păcatul tău cel mai grav, pleacă-ți capul și roagă-L pe Domnul, înainte de toate, să-ți ierte păcatul. Roagă-te cu Rugăciunea lui Iisus, rostită mai ales pe mătănii, spunând:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”.

Și, în acel moment, gândește-te la cel mai grav păcat al tău. Spune această rugăciune, iară și iară, de cel puțin o sută de ori, adunându-ți mereu gândurile asupra păcatului tău celui mai grav și mai dezgustător. Începând cu acesta, amintește-ți apoi și alte păcate.

Cere iertare

Rostind Rugăciunea lui Iisus, având în minte toate păcatele, vei cere iertare Domnului nu doar pentru cele mai grele, ci pentru toate păcatele tale. Această rugăciune va face o minune în sufletul tău. Îți va fi rușine; pe măsură ce începi să-ți mărturisești cel mai grav păcat în fața lui Dumnezeu, vei simți o năzuință stăruitoare de a fi izbăvit, de a fi izbăvit de îndată de acel păcat josnic.

Calea spre libertate

Rugându-te astfel zi de zi, vei fi izbăvit din ce în ce mai mult de păcatul tău cel mai mare, ca și de toate celelalte păcate, iar sufletul tău se va schimba la față. Tu însuți vei începe să bagi de seamă cum purtarea ta față de aproapele tău se schimbă: vei observa că devii din ce în ce mai blând, mai răbdător, mai liniștit, mai smerit. Vei trata oamenii cu mare grijă, fiind atent să nu rănești sau să jignești pe nimeni. Iar Rugăciunea lui Iisus îți va transfigura inima și va săvârși această minune, a prezenței tainice a harului dumnezeiesc în inima ta.

Iată ce am vrut să vă spun despre rugăciune.
Și, dacă vrei să-ți curățești inima, dacă vrei să stai fără teamă în fața lui Hristos, înfricoșătorul Judecător, atunci urmează sfatul meu. Roagă-te cu Rugăciunea lui Iisus și, mai presus de toate, pocăiește-te, pocăiește-te...

Pocăiește-te!

Rugăciunea de pocăință ar trebui să fie cea mai importantă și deasă rugăciune a ta. Dar, pe măsură ce îți vei curăți inima, vei învăța să te rogi nu numai pentru tine, ci și pentru cei apropiați, ca și pentru cei mai îndepărtați, pentru întreaga omenire, și se va săvârși cea mai sfântă și mai plăcută rugăciune către Dumnezeu, pentru cei care te urăsc și te osândesc.

Cea mai înaltă formă de rugăciune

Te-am sfătuit mai devreme să nu-i imiți pe sectanți în alcătuirea propriilor rugăciuni, dar acum îți voi spune că există o formă mai înaltă de rugăciune: rugăciunea fără cuvinte, strigătul sufletului către Dumnezeu, deschiderea Cerului și comuniunea vie cu Dumnezeu.

Să dea Domnul sa dobândim cu toții o astfel de rugăciune! Dar aceasta va veni doar atunci când vom ajunge adevărate temple ale Duhului Sfânt. Amin.


Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!

Lasă un comentariu