Mai nimic din ce mi-aș fi dorit să se întâmple în preajma Paștelui de anul acesta, dar și în zilele Învierii Domnului, nu s-a întâmplat... În Săptămâna Mare, unul dintre băiețeii mei a fost bolnav. A făcut din nou infecție în gât, de care doar ce se vindecase în urmă cu două săptămâni. Cu mare greutate am reușit să fac curățenia minimă, pe care oricum nu am terminat-o, să coacem și noi cozonac și să vopsim câteva ouă... Să mergem la Biserică, la Denii, la Prohod, la Înviere, nici vorbă! Să plecăm pe undeva? În nici un caz! Nici măcar la slujba de duminică după Înviere nu am putut participa. Dar L-am rugat pe Dumnezeu să socotească ca și cum am fi fost cu toții la biserică, pentru că așa ne-am fi dorit!
Și totuși, în lipsa tuturor acestor lucruri pe care aș fi vrut să le fac, am avut o trăire intensă începând cu Vinerea Mare și până în duminica Paștelui. În seara Vinerii Mari, ieșind pe balcon cu treabă, am mai zăbovit ca de obicei câteva clipe, ca să admir pe fereastră frumusețea de afară. Era o liniște... cum n-am simțit în viața mea! Era parte din acea liniște pe care am trăit-o odată în copilărie, într-o seară de iarnă, și care mi s-a revelat a fi liniștea serii de duminică, pe care acum o simt și o trăiesc în fiecare duminică seara. Dar liniștea de acum a fost mult mai adâncă decât aceea. Apoi, în duminica Paștelui, dorind să merg puțin la biserică pentru a participa la slujbă (fără a reuși însă, deoarece urma să înceapă mai târziu, iar eu trebuia să revin cât mai curând acasă la copii), trăirea sărbătorii Învierii a fost cea mai intensă pe care am simțit-o vreodată. Mi se părea că întreaga natură cântă „Hristos a înviat!” și totul în jurul meu mi se părea plin de o frumusețe și o bucurie de nedescris! Până și picăturile de ploaie le-am simțit ca pe o mare binecuvântare în acea zi cam înnorată și friguroasă!
Privind fericită în jurul meu, mi-am spus: „Aceasta e cea mai frumoasă Înviere!”. Aproape fără nici o pregătire exterioară din preajma Paștelui, fără a fi nevoie să fiu la vreo petrecere sau la vreo întrunire, în această simplitate am simțit mult mai intens trăirea Învierii Domnului. Nu am mai avut alte griji, alte gânduri, alte planuri sau alte distrageri. Atenția a fost mai mult la Hristos! Și am înțeles că nu am nevoie de nimic special ca să fiu fericită. Fericirea mea nu trebuie să fie condiționată de ceva. Bucuria Învierii lui Hristos o poți trăi pur și simplu fără vreo condiție exterioară sau vreo regulă strictă ce trebuie respectată întotdeauna.
Sau poate ar fi una singură... Dragostea pentru El!
Maria
Fotografie de Andreea Stanciu