Ce este Sfântul Munte?

Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Iubiții mei frați, duminica trecută a fost numită de Biserică „Duminica Tuturor Sfinților”. Este vorba de prima duminică după Cincizecime, în care îi cinstim pe toți sfinții, deoarece ei sunt roadele Cincizecimii, când Duhul Sfânt S-a pogorât și S-a sălășluit în inimile Apostolilor, iar Biserica a devenit Trupul lui Hristos.

Așadar, toți cei ce au devenit mădulare ale Bisericii, care se nevoiesc și se sfințesc, sunt numiți „sfinți” și au fost canonizați de Biserică. Este vorba în mod deosebit despre acei oameni care au mare îndrăzneală la Dumnezeu, fapt pe care poporul îl înțelege și, de aceea, le cere binecuvântarea și rugăciunile.

Duminica de astăzi, de după Duminica Tuturor Sfinților, a fost numită, încă din secolul al XVIII-lea, și „Duminica Părinților Aghioriți”. S-a rânduit, așadar, să fie prăznuiți cei ce au strălucit din veac în Sfântul Munte: Sfinți Părinți, nevoitori, cuvioși, mucenici din toate timpurile, nu numai din secolul al XVIII-lea încoace. (...) Câți nevoitori, câți sfinți, câți patriarhi, mari părinți și mărturisitori au răsărit din Sfântul Munte! Printre ei, un rol foarte însemnat l-a jucat cel pe care l-am putea numi corifeul lor, Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, numit și „Aghioritul”. El a trăit desăvârșit viața duhovnicească aghiorită și a exprimat-o prin sfințitul isihasm. La fel și alți patriarhi, episcopi, părinți și mărturisitori ai credinței, mucenici, nevoitori și „dascăli” de mucenici... Pentru că mulți creștini, care se lepădaseră de Hristos în timpul stăpânirii otomane și își înțelegeau greșeala, se duceau în Sfântul Munte, iar monahii aghioriți îi pregăteau pentru a mărturisi credința și a primi mucenicia. Aceștia au fost numiți „noi mucenici”.

Muntele sfânt, muntele sfinților

Așadar, astăzi sunt prăznuiți Cuvioșii Părinți aghioriți. Desigur, când vorbim despre Sfântul Munte, nu vorbim doar despre un munte sfânt, ci, așa cum frumos spunea cineva, vorbim despre un munte sfânt și, totodată, un munte al sfinților, pentru că este un loc de sfințire.

Ce este, până la urmă, Sfântul Munte?

Mai întâi de toate, Sfântul Munte este, așa cum știm cu toții, un loc anume din Halkidiki, un spațiu afierosit monahilor, ei înșiși afierosiți lui Dumnezeu. Este un loc aparte, așa-numita „Republică athonită”, alcătuită din douăzeci de mănăstiri chinovitice, în care monahii trăiesc în rugăciune neîncetată. Acolo se află și multe schituri, mai ales în laturile pustnicești ale Sfântului Munte, cum ar fi „Nea Skiti”, Schitul „Sfânta Ana” și altele, în care pustnicii trăiesc în obști mici, asemenea unor sate, unde Dumnezeu este slăvit și lăudat. Mai sunt și alți nevoitori, care trăiesc singuri în colibe, în pustia Sfântului Munte. Acest întreg areal reprezintă Sfântul Munte și are un mod de organizare deosebit. Este o „republică” osebită, o „republică a Sfinților”, cu administrație comună în Karyes.

Prin urmare, atunci când vorbim despre Sfântul Munte, avem în vedere un loc aparte, unde mergem în pelerinaj pentru a primi har și binecuvântare. Este un loc sfințit prin rugăciunile acestor sfinți, iar natura este, în cea mai mare parte, neatinsă. Poți admira acolo măreția lui Dumnezeu. Dar, vorbind despre Sfântul Munte, nu ne referim doar la un loc aparte, ci și la un mod de viață aparte. Este un mod de viață cu totul aparte, deoarece oamenii nu vin aici doar pentru a avea un acoperiș deasupra capului și pentru a lucra pământul sau pentru a popula anumite regiuni, ci se duc pentru a dobândi cunoașterea lui Dumnezeu. Iar pentru a dobândi cunoașterea lui Dumnezeu, omul trebuie să urmeze un anumit mod de viață, o metodă anume. Așa cum în toate domeniile există o metodă anume pentru dobândirea cunoștințelor omenești − de pildă, în cunoașterea filosofiei, a lucrurilor materiale, a tuturor științelor, este nevoie să urmăm anumite metode și să împlinim anumite condiții –, tot la fel, pentru a dobândi cunoașterea lui Dumnezeu, va trebui să urmăm o metodă anume.

Modul de viață aghiorit

Astfel, Sfântul Munte − și toate mănăstirile ortodoxe, în general − se caracterizează printr-un mod de viață aparte. Care este acesta? Cel pe care ni l-a predat Hristos. Acest mod de viață nu este altceva decât ceea ce ne-a învățat Hristos în Predica de pe munte. Monahii nu fac altceva decât [să pună în practică] toată învățătura Lui. Îndată după ce săvârșea o minune, Hristos le vorbea mulțimilor, învățându-le. Și această învățătură din Sfintele Evanghelii − și din Sfânta Scriptură, în general −, cuvintele Apostolilor, acesta este modul de viață aparte al aghioriților!

Acest mod de viață îl putem cuprinde în trei puncte.

Un prim lucru care definește cel mai bine Sfântul Munte și pe monahul aghiorit este că omul merge în Sfântul Munte pentru a face ascultare: pentru a face ascultare de poruncile lui Dumnezeu, pentru a împlini doar poruncile lui Dumnezeu, pentru a asculta de un Părinte duhovnicesc, de un Stareț care are această cunoaștere și înțelepciune pe care i-o va preda și lui. Așa cum, dorind să ne însușim o anumită știință omenească, vom căuta un om de știință experimentat, la fel vom face și în viața duhovnicească. Prin urmare, primul lucru și cel mai important este ascultarea – ascultarea de Dumnezeu, de poruncile Lui și de cei care sunt prietenii lui Hristos, prietenii lui Dumnezeu.

Al doilea lucru important este ca omul să învețe să se roage, pentru a intra în legătură vie cu Dumnezeu. Hristos ne-a învățat atât de multe lucruri despre rugăciune! Ne-a învățat și ne-a spus ce este rugăciunea, de aceea omul trebuie să învețe să se roage, să-și deschidă inima, să-I vorbească lui Dumnezeu, și apoi să audă înlăuntrul său glasul lui Dumnezeu, care să-i spună ce trebuie să facă. După ascultare vine, așadar, rugăciunea.

Un alt aspect al acestui mod de viață este alungarea gândurilor urâte, gândurilor rele. În felul acesta, omul luptă împotriva diavolului, deoarece diavolul este cel ce vine și ne aduce în minte felurite gânduri de deznădejde, de disperare, gânduri de împotrivire față de Dumnezeu. Această veghere asupra sinelui, prin care controlăm ce gânduri ne vin în minte, poartă numele de trezvie. Prin trezvie, prin veghe asupra noastră, prin alungarea gândurilor, noi luptăm împotriva diavolului. În Sfântul Munte, monahii știu foarte bine ce înseamnă diavol. Noi suntem cei care nu știm și, de multe ori, socotim că războiul ne vine de la oameni, însă la mijloc se află diavolul, satana.

Întreaga Evanghelie ne arată lucrarea diavolului, care se împotrivește voii lui Dumnezeu. Un aghiorit spunea: „Mulți oameni din lume nu știu cine este diavolul. Să stea în Sfântul Munte un an de zile și vor înțelege cine este diavolul!”  − diavolul ca ființă, ca entitate ce aduce în minte gânduri de tot felul, de deznădejde, de disperare, de împotrivire față de Dumnezeu.

Pilde de monahi aghioriți

Așa trăiesc monahii în Sfântul Munte: cu ascultare față de Dumnezeu și de poruncile Lui, cu rugăciune și cu luptă împotriva diavolului. Această luptă se concentrează asupra gândurilor, a cugetelor, deoarece de acolo începe să lucreze păcatul. Aceasta numim viață ascetică isihastă.

Din păcate, noi trăim într-o epocă în care facem contrariul. Trăind în lume, nu cunoaștem sensul adânc al vieții creștine, și de aceea acționăm contrar acestuia. Nu facem ascultare de Dumnezeu și de Părinții duhovnicești. Nu facem rugăciune − nu ne rugăm nici măcar duminica! Mergem la biserică, dar gândurile noastre sunt în altă parte, nu la rugăciune. Și nu cunoaștem nici tactica diavolului, nu știm ce trebuie să facem cu gândurile, cum să alungăm [gândurile rele] și să le preschimbăm în gânduri bune și folositoare.

În aceste vremuri în care facem exact contrariul, este foarte important să vorbim despre Sfântul Munte și despre cum trăiesc acolo monahii buni. În ultimii doi ani, pentru că s-a difuzat serialul despre Sfântul Paisie Aghioritul, am putut vedea cât de cât cum este un monah aghiorit. Sfântul Paisie a fost un astfel de monah aghiorit care a împlinit ceea ce m-am străduit până acum să vă arăt în câteva cuvinte: ascultare, rugăciune și luptă împotriva diavolului. A avut o mare dragoste de Dumnezeu și de oameni. El este prototipul monahului aghiorit.

Dacă ne vom uita în urmă, îl vom vedea pe Sfântul Cosma Etolianul, o altă pildă de monah aghiorit. Și mai în urmă, îl vom vedea, așa cum am spus mai înainte, pe Sfântul Grigorie Palama, un alt model de aghiorit. Așa vom înțelege ce este Sfântul Munte, ce este Biserica Ortodoxă, ce este teologia ortodoxă, ce este viața bisericească.

Așadar, astăzi, când îi prăznuim pe toți marii Părinți aghioriți care au viețuit în Sfântul Munte urmând modul de viață și tradiția ascetică aghiorită, pe toți marii părinți și nevoitori, episcopi și patriarhi, mărturisitori, cuvioși și noi mucenici, să le cerem mijlocirile înaintea lui Dumnezeu, ca să trăim și noi, câtuși de puțin, aici, în lume, în societate, acest mod de viață, adică viața și petrecerea evanghelică. Amin.

Predică din Duminica a doua după Rusalii, 22 iunie 2025

Traducere de Mănăstirea Diaconești

Fotografii de Stratos Kalafatis / pemptousia.com