Cât de pervertite sunt toate în ziua de azi! Criticii de film au discutat recent despre „Ostrov”-ul lui Pavel Lunghin, și vorbeau despre Biserică ca despre ceva mitic, imemorial, ca despre „Făt-Frumos din lacrimă”. Dar cum să trăieşti, dacă nu crezi în nimic? Nu faci decât să te agiţi în stânga și-n dreapta. Dar când ai credinţă, indiferent cât de obosit ai fi, te ridici și-i dai locul unei băbuțe în autobuz. Ăsta-i tot creştinismul. Sari să speli vasele fără să ţi se ceară. E o faptă creştinească? Fireşte că este! Scoate gunoiul din casă. Şi nu mai insista atâta pe dreptatea ta. Nu cârti: „S-a răcit mâncarea!”. Mai rabdă două minute, o să ţi-o încălzească din nou nevastă-ta, sărmana. E şi ea obosită. Fiecare cu grijile lui. De ce-o tot ții una și bună: „Femeia e obligată...”, „Bărbatul trebuie...”? Dragostea nu-i „floricele pe câmpii”. E strădania de a-l purta şi de a-l răbda pe cel de lângă tine.
Uite, vedem un om căzut în zăpadă. De ce ne gândim imediat că-i beat? Poate l-a lăsat inima! Şi dacă-i beat, ce? Ajută-l să se ridice, aşază-l pe-o bancă, să nu îngheţe. Dar noi, nu. Fugim în drumul nostru. Fugim de noi. Dar când faci o faptă bună, simţi o căldură binefăcătoare în suflet. De ce ţi-o fi atât de bine? Doar n-ai băut nimic! Aha… ai ajutat o bătrânică să-şi ducă povara zilei, chiar şi numai trei trepte.
Îmi spunea o tânără: „Nu-mi iubesc părinţii”. I-auzi! Nu te grăbi. Dar îi ajuţi în toate cele? Mergi la cumpărături? „Da”, îmi răspunde fata, „fac tot ce-i nevoie”. Atunci înseamnă că-i iubeşti, ce să mai răscolim sentimentele? Scuipă pe ele, doar nu putem trăi după simţiri! Azi e soare, mâine plouă. Ai căzut, ţi-ai rupt piciorul – nu-i nimic, o să ți se deschidă un al treilea simţ.
Trebuie să trăim după legea asta: nu „dă-mi”, ci „ia de la mine”. Mulţi nu pricep cum e să-ţi dai și cămaşa de pe tine. Ne-am obişnuit să trăim pe dos. Capetele noastre, dacă ne uităm bine, sunt turtite, ca să stăm mai comod. De-aia ne place să trăim pe dos, cu capul în jos. Respingem tot ce-i bineplăcut lui Dumnezeu. Ăl mai tare să nu șovăie să-l ajute pe ăl mai slab. Pe când la noi, e pe dos: strânge-l de gât dacă se poate! Ăl bogat ia şi puţinul ălui sărac. Fură până nu mai poți, apoi dosește după gard, să nu cumva să te prade alţii!
Avem o viziune pervertită despre creştinism. Dar lucrurile sunt simple. Cât sânge poţi să-i dai celui de lângă tine? Căci scris este: „Ce ai făcut unora dintre aceștia mai mici Mie mi-ai făcut” (cf. Matei 25:40). Stai cât mai mult la căpătâiul mamei tale, care şi-a pierdut minţile de-atâta bătrâneţe şi boli. Uite unde trebuie să murim în fiecare zi! Ca tinerii care au fost trimişi în Cecenia. Un tâmpit aruncă o grenadă, iar un locotenent-colonel sare și-o acoperă cu trupul său, înainte să explodeze. N-a stat pe gânduri, praful s-a ales de el. Alţi opt camarazi au rămas în viaţă. Era comunist, nebotezat, în viața lui n-a călcat într-o biserică, la Dumnezeu nici nu visa, dar e un creştin adevărat. O să se ducă-n Rai ca o rachetă. Căci ce folos e să vii la biserică, să baţi mătănii, să aprinzi o cârcă de lumânări, dacă inima ţi-e pustie? O faptă creştinească, ceva? N-ai să vezi. Chiar dacă o să faci poteci prin toate Athosurile şi-o să pupi toate moaştele, tot degeaba. Te uiți la un amărât şi te gândeşti: „Aha, ăsta-i din ăia pe care-i arată la televizor, un șarlatan, un mafiot!”. Dă-i mai bine 50 de copeici, n-o să ajungi la sapă de lemn. Admite că greşeşti. Ce, crezi mai mult în cutia cu tuburi catodice? Adevărații mafioți sunt ăștia care, puţini la număr, vreo cinci să fie, manipulează masele cu televizorul. Să se lingă pe bot! N-o să le iasă numărul.
Piotr Nikolaevici Mamonov
Traducere de Vladimir Bulat
Din „Familia Ortodoxă”, martie 2020