Mai demult, mai demult,
Pe când nu se turnase încă
Asfaltul
Și drumul era plin de gropi
Trecea căruța cu fantome
Și, ca orice căruță,
Când nimeri-ntr-o groapă
Nu mult, nu mult,
Dar tot se înclină pe-o parte
Și-o mână de fantome
Se dădu de-a berbeleacul și
Se amestecă printre oameni.
De-atunci, de-atunci
Umblă prin lume
Nimeni nu știe
A le deosebi
Nici noi, nici noi
Suntem atât de asemănătoare
Dă-mi mâna, dă-mi o șansă
Să par puțin vie.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!