Buna Vestire a Maicii Domnului

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

După intrarea Fecioarei Maria în Sfânta Sfintelor, unde a ajuns la îndumnezeire, la vederea Luminii dumnezeieşti, a urmat ziua în care îngerul i-a vestit că-L va zămisli pe Hristos, că Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu va lua din ea firea omenească şi Se va întrupa din ea, ca să mântuiască neamul omenesc.

Evanghelistul Luca înfăţişează întâlnirea Arhanghelului Gavriil cu Fecioara Maria şi vestea pe care el i-a adus-o, că va deveni Maică lui Hristos, femeia așteptată de veacuri. Această întâlnire a avut loc la şase luni după ce Elisabeta, soția lui Zaharia, zămislise prunc și îl purta în pântece pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul.

Arhanghelul Gavriil, cel ce a slujit la toate evenimentele iconomiei dumnezeieşti, a fost trimis la Nazaret, o cetate a Galileei, la Fecioara Maria, care era deja logodită cu Iosif și se trăgea din casa lui David. Îngerul a fericit-o zicând: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei...” (Luca 1:28).

Sfântul Evanghelist Luca consemnează acest eveniment într-un mod simplu şi concis, vădindu-i astfel autenticitatea. Întâlnirea omului cu Dumnezeu sau cu îngerii Lui se petrece foarte repede și schimbul de cuvinte este scurt, fiindcă toate acestea au loc într-o stare de har. Nu sunt întâlniri omeneşti, care se desfășoară lumește, cu multă vorbărie, ci sunt prin excelență „evenimente proroceşti”. Comunicarea se face pe de-a-ntregul în stare de revelație şi vedere dumnezeiască. Ea nu se adresează raţiunii omului, ci inimii lui, şi toată fiinţa sa participă la această experienţă.

Trei tâlcuiri teologice

Sinaxarul Bisericii, pe lângă relatarea făcută de Sfântul Evanghelist Luca, oferă în plus trei tâlcuiri teologice.

Prima tâlcuire se referă la faptul că întruparea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu s-a făcut din iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Acesta, că un Părinte iubitor, când a văzut că neamul omenesc, pe care îl crease și nu încetase să-i poarte de grijă, este robit şi muncit de patimile de necinste şi a căzut pradă idolatriei, L-a trimis pe Fiul Său cel Unul-Născut ca să-l izbăvească de diavol.

Astfel, întruparea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu nu s-a făcut pentru a „satisface dreptatea ofensată a lui Dumnezeu”, aşa cum tâlcuieşte teologia scolastică a Apusului, ci din dragoste şi milostivire de oameni, cu scopul de a izbăvi neamul omenesc de păcat, de moarte şi de diavol. După cădere, omul, îndepărtându-se de Lumina lui Dumnezeu, se află sub stăpânirea diavolului, a păcatului şi a morţii. Din această perspectivă trebuie să vedem libertatea omului dobândită prin Hristos: El ne-a slobozit de tirania diavolului, a păcatului şi a morţii.

A doua tâlcuire teologică se referă la faptul că această vestire a „tainei” i-a fost încredinţată de Dumnezeu unuia dintre arhanghelii Săi, slăvitului Gavriil, fiindcă Dumnezeu „a vrut să o tăinuiască, nu numai de Satana, ci şi de puterile cereşti”. Dumnezeu a vrut să ascundă această taină nu doar de Satana, ci chiar şi de îngeri, urmărind în acest fel să răstoarne tirania diavolului, care îi avea cu totul în stăpânire pe oameni prin păcat şi prin moarte.

Sfântul Nicodim Aghioritul, răspunzând la întrebarea dacă îngerilor le era cunoscută sau nu întruparea lui Hristos, citează pasajul de la Sfântul Maxim Mărturisitorul în care se arată că nimeni nu trebuie să se îndoiască de faptul că îngerii cunoşteau mântuirea ce avea să vină oamenilor prin întruparea Stăpânului. Ceea ce nu cunoşteau ei însă era „zămislirea cea de necuprins cu mintea a Domnului şi chipul ei”, altfel spus, „cum Cel ce este întreg întru Tatăl şi întreg întru toate este întreg în pântecele Fecioarei”.

A treia tâlcuire teologică se referă la faptul că Dumnezeu a iconomisit că Duhul Sfânt să o curăţească de mai înainte pe Preasfântă Fecioară Maria, pentru a o face vrednică de o asemenea taină mare şi universală: „Și a rânduit ca mai înainte de naştere Fecioara să fie curăţită de Duhul Sfânt, ca să fie vrednică de o asemenea binecuvântare”. De aceea şi Arhanghelul Gavriil o numește „cu dar dăruită”, ca pe una ce, în Sfânta Sfintelor, ajunsese la îndumnezeire și era plină de harul lui Dumnezeu. Îndată după cuvântul Arhanghelului Gavriil, Fecioara, „cu umbrirea şi venirea Duhului Sfânt, a zămislit în curatul său pântece, mai presus de fire, pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Înţelepciunea şi Puterea enipostatică a Tatălui”.

Însă, aşa cum scrie Sfântul Ioan Damaschinul, zămislirea s-a făcut cu încuviințarea Fecioarei, care a zis: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău!”. Răspunsul ei a venit îndată după cuvântul lui Gavriil, deoarece convorbirea dintre înger şi Maica Domnului s-a desfășurat foarte repede şi într-o stare de har, prin încredințările primite în inimă de Fecioara.

Din „Praznicele Maicii Domnului: o perspectivă istorică şi teologică”

Editura Bonifaciu, 2019

Traducere de Mănăstirea Diaconești