Bucuria de a fi

Am găsit de curând un citat, nu îi cunosc autorul, dar sună cam așa:

„Timpul pictează sufletul în culoarea gândurilor noastre”.

Mi s-a părut minunat și plin de sens pentru trăirile mele. Abia acum, după un an, simt că pot împărtăși câte ceva despre bucuria de a fi. Dar, pot împărtăși cu inima deschisă, cu sufletul liniștit și împăcat; nu cu resentimente sau dureri ce credeam că nu se vor vindeca. Și... ce ciudat! Rănile de pe corp, în urma intevenției de anul trecut (voi scrie și despre asta) s-au vindecat și chiar arată bine, cum ar spune unii, dar ce te faci când simți inima tot mai rănită de păcat și de „singurătatea” oferită de cei din jur? Simplu: le trăiești pe toate așa cum vin, până te dai cu totul pe mâinile Marelui Doctor.

Dumnezeu vindecă toată rana sufletească și trupească, dacă te golești de tine și te umpli de El!

Timpul vindecă! Timpul îți arată cine ești, cum ești și lângă cine ești! Timpul te poartă pe diferite drumuri, în diferite situații. Dar cât de bine e când simți cu adevărat că timpul ne-a fost dat pentru a ne bucura de tot: de soare, de ploaie, de oameni, de boală, de întristare, dar și de fiecare ridicare. Și, dacă pentru unii poate suna neobișnuit, pentru mine timpul de boală cred că a fost cel mai minunat! De obicei, bucuria e atunci când toate sunt bune și frumoase, avem tot ce ne dorim, dar bucuria din durere este aparte. Pentru că Dumnezeu te tratează aparte!

Cum să nu te bucuri când sfinții te poartă de mână peste tot unde ai nevoie să ajungi?... Nu știi încotro s-o iei, după ce ieși din Urgență cu diagnostic greșit și dureri insuportabile. Dar Sfântul Nectarie știe unde să te trimită și la cine. Cum să nu te bucuri când, de ziua Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, intri la RMN, vezi că asistentele se agită pentru ceea ce văd, dar tu totuși rămâi cu pace?... Cum să nu te bucuri când în Lunea Mare primești un diagnostic deloc ușor, dar simți că ești împreună cu Hristos spre Golgota, iar la final va fi Învierea?... Cum să nu te bucuri când mergi pentru controale, iar Sfânta Parascheva și, din nou, Sfântul Nectarie, te așteaptă în chip vădit, și simți toată binecuvântarea lor?... Cum să nu te bucuri când, în salon, într-un spital de oraș mare și cu zeci de biserici, ești așteptat de Sfinții Sila, Paisie și Natan (de praznicul lor mă împărtășisem premergător operației), de Sfinții Împărați Constantin și Elena (de praznicul lor am intrat în operație) și de același Sfânt Nectarie?... Cum să nu te bucuri când simți permanent ocrotirea Maicii Domnului și, mai ales, liniștea și alinarea ei din toată această perioadă?...

Cu adevărat, timpul pictează sufletul în culori de bucurie, dar și în nuanțe mai închise, cum ar fi tristețea, părăsirea celor din jur doar pentru că ești bolnav sau treci prin situații ce nu-ți mai permit desele întâlniri. Și da, te doare, pentru că ești om. Te doare să vezi cum cei care odinioară îți aclamau cu surle și trâmbițe prezența, acum, când treci prin astfel de momente, se uită la tine ca la o povară greu de ținut prin preajmă. Dar și aici apare bucuria. Bucuria de a rămâne tu cu tine, tu cu Dumnezeu, tu cu cei pe care Dumnezeu ți-i trimite și rămân acolo. Într-un final, totul e bucurie!

„Și iarăși zic: Bucurați-vă!” – Sfântul Apostol Pavel.

Alexandrina