Aveam o bad hair day
Nu-mi ieșea cărarea la iad
Pe nici o parte
Oricât încercam să-l coafez,
să-l aranjez
Nu se lăsa domolit
Așa că am căutat să-l pitesc
prin vreun buzunarde la fața lui Dumnezeu,
dar era prea zburlit
și nu voia să încapă niciunde.
Ce să fac? Unde să mă ascund,
Doamne?
Voiam și eu să mă înfățișez
înaintea Ta
mai cuminte,
mai angelică,
mai păr blond și ochi albaștri
Când, ce să vezi? O jigodie
negricioasă, râioasă și puricoasă,
în care, Doamne, când o să dai cu piciorul,
eu o să chelălăi de bucurie
că m-ai băgat în seamă
și-apoi o să-Ți ling rănile de la picioare
eu cu iadul meu ciufulit
cu tot.
Anca Stanciu
3 Comentarii
Andreea M
Să dea Dumnezeu să chelălăim toți de bucurie... atinși fiind de piciorul lui Dumnezeu... PS: citesc fiecare poezie scrisa de tine cu inima strânsă de emoție...
Georgiana
M-ați lovit...! Bine de tot!!!
Todor Ioana
Ma regăsesc...... Greu de digerat și de vizualizat. Mulțumesc pentru destăinuire. 🧡💛