Până în adânc m-a durut femeia aia, în minutele în care am stat paralel la semafor, privirea ei în gol, mașina cu volanul pe dreapta, frântă și ea și în pragul sfârșitului, plină de obiecte inutile și împrăștiate, pungi sparte de pufuleți și probabil urmele unei prezențe infantile, privirea ei în gol, mâinile încleștate strâns pe volan, degetele albite de efort, unghiile cu vagi urme de ojă preistorică, părul alb împingând un rest de vopsea neagră, și încă o dată ochii ei pierduți, atârnați de nimic, privind înspre interior un deșert fără apă, femeia asta nu mai duce nici o luptă, multele kilograme apăsând spre în afară hainele ponosite și neîngrijite, și ochii ăia hăituiți de o tristețe fără margini, semnalizatorul păcănind vesel semnal stânga, rămas așa cine știe din ce intersecție de unde mintea i-a plecat târâș prin durere, și privirea aia, privirea aia în gol pe deasupra volanului, aș fi coborât să o iau în brațe și să-i spun că m-a trimis Celpurureadesculț să îi spun că sufletul ei e lupa prin care Domnul privește lumea, că Hristos e aici, Cel care pune în orice inimă o mângâiere și deodată a tresărit, ca și cum mi-ar fi simțit gândul, mâna ei stângă a căutat febril în poșeta răstignită și a smuls un sandviș ieftin, i-a sfâșiat plasticul cu dinții și și-a coborât privirea aia goală în sandvișul desfăcut ca o carte deschisă la întâmplare, a privit lung bruma aia de salam și apoi oftatul greu, pieptul ei ridicând toată durerea lumii și coborând lung și trist, și privirea aia, privirea aia aruncată în cel mai pustiu și gol loc din lume, mestecând absentă sandvișul ăla insipid, privirea aia de om sfârșit și golit de orice speranță, și apoi s-a făcut verde și ea a tresărit, a aruncat restul de pâine molfăită pe jos și asta a fost, a dispărut a doua la dreapta printre niște blocuri cenușii și plouate, un suflet acolo, rănit de viață, înfrânt și târându-se prin existență orbecăind pe pipăite și fără lumină, o împărăție a lui Dumnezeu rătăcită în penumbre, Doamne, caut-o Tu și îmbrac-o în iubirea mea ca într-o haină caldă, biata de ea, bietul de mine, azi n-am fost demn de Tine, Desculțule, trecut-a sora mea făcută franjuri pe lângă mine și n-am luat-o în brațe s-o ridic puțin, puțin, cât e de la spaimă la speranță.
Pr. Crin-Triandafil Theodorescu
Fotografie de Buğra Doğan / pexels.com
1 Comentariu
Irina P
🥺❣️