Un conglomerat de aproximații,
asta ar fi schița:
părul și ochii, de culoare incertă
nasul și urechile, un pic cam mari
buze și bărbie, indecise
sprâncene, abia ghicite
ten fad, statură medie...
cu totul,
o apariție ștearsă, nesemnificativă
Atunci,
cum de sperai să te invite cineva la dans?!
Zestrea de început: forță vitală,
curaj, compasiune și sfială
pierdută, înainte să o fi priceput,
într-o confuzie transgenerațională
Am ascultat apoi glasuri străine,
ce m-au înstrăinat de mine
Și-am investit greșit:
Inteligența?
un mecanism de adaptare
Hărnicia, ascultarea?
anestezic pentru frică
Talentul?
o supoziție neîntemeiată...
Acestea toate-au odrăslit
o palidă mândrie
un parazit ascuns,
greu de depistat
și mai greu de tratat
Râvna, devotamentul, fervoarea, dorul...
roase și otrăvite de viermele trufiei
nu au rodit
Și vremea a trecut...
Am încercat s-o iau pe scurtături,
să mă ajung din urmă
Până să aflu că scurtături nu există,
eram deja bătrână
Acum pun ramă la tablou
să-l îngrădesc
focul să-l găsească adunat, așezat
Deschid fereastra și privesc
Totul e minunat!
Maria Dragomirescu
Fotografie de Danya Gutan / pexels.com
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!