Perioada aceasta a postului Crăciunului îmi aduce în suflet amintiri calde și pline de bucurie din copilăria mea.
Cu mai mulți ani în urmă, din păcate, renunțasem la sărbători, pentru că nu mai puneam preț pe credința noastră ortodoxă... Am vrut să fiu altfel, numai ortodoxă, nu! Toate zilele deveniseră negre și triste. Cum te-ai putea simți când nu mai ai nici un motiv să sărbătorești? De când am revenit în Biserică, bucuria sărbătorilor a reapărut în inima mea. Ele sunt pentru mine aerul prin care sufletul gustă puțin din veșnicie... Acum, de sărbători, harul lui Dumnezeu mă mângâie mai mult decât oricând, iar fericirea aceea pe care ne-o dă Biserica pentru mine este ușor de simțit. Ce bun este cu mine minunatul nostru Dumnezeu!
Anul acesta, în postul Crăciunului, am început să mă depărtez mai mult de lumescul în care am îmbrăcat noi praznicul Nașterii Mântuitorului și să simt mai mult esența și simplitatea plină de măreție cerească a acestei sărbători.
Nu am fost și nici nu sunt genul de femeie care să se agite peste măsură cu pregătirile de Crăciun. Nici nu aș putea duce atât de mult. Însă trăiesc bucuria altfel. Ascultând colinde și amintindu-mi de copilărie...
Colindele îmi dau pace și prin ele trăiesc ușor și la o măsură înaltă emoția Nașterii Mântuitorului. Mai cu seamă că mă poartă din nou la simplitatea copilăriei și îmi aduc în suflet trăiri de Rai. Îmi amintesc cu drag primele colinde învățate de la învățătoarea mea din clasa întâia. Fericirea aceea cerească îmi umplea sufletul! Parcă zburam odată cu îngerii prin cerul lui Dumnezeu... O emoție ce nu poate fi uitată! Nu pot uita nici bucuria aceea de a merge cu colindul din casă în casă, prin omătul acela alb, aducător de pace, scârțâitul zăpezii de sub tălpi fiindu-mi tovarăș nedespărțit de drum. Mâinile îmi înghețau, tremuram de frig, dar eram bucuroasă! Mă simțeam de parcă mergeam alături de cei trei magi spre Hristos, cu sufletul călăuzit de minunata stea...
Acum retrăiesc și continui aceste datini prin copiii mei. Alături de ei, aceeași bucurie o am ca atunci când nu eram prea departe de vârsta lor. Steaua luminată a Nașterii lui Hristos se aprinde din nou în sufletul meu, călăuzindu-l către credința cea vie în Dumnezeu! Cred că Domnul varsă din plin harul Său asupra celor ce colindă și a celor ce sunt colindați.
Dincolo de orice pregătire pentru sărbători, bucuria pe care mi-o aduc colindele este bucuria autentică a Crăciunului pentru mine! Iar anul acesta am înțeles mai bine ca oricând că... atât trebuie! Bucuria aceea simplă, care nu are nevoie de a găti în neștire, de a nu-ți scăpa nici un colțișor din casă nelustruit, de a alerga până la epuizare după cadouri și cumpărături pentru sărbători... Cu toate că și acestea, făcute cu măsură, te pot face să guști un pic din sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Dar să nu faci mai mult decât poți.
Bucuria aceea... Bucuria Nașterii lui Dumnezeu pe pământ, pe care, oricât de sărac ai fi, oricât de singur te-ai simți, își poate face sălaș și în inima ta. Atât trebuie! Iar această emoție poate fi trăită de cei în lipsuri mai curat decât o trăim noi, cei avem atât de mult, pentru că celor săraci și singuri ce le mai rămâne decât această bucurie pe care Dumnezeu le-o poate dărui din belșug!
Maria
Fotografie de Simona Andrușcă