Astăzi, la Părintele Arsenie...

Părintele Luca, duhovnicul Mănăstirii Techirghiol, în predica de astăzi, a vorbit despre singurătatea omului contemporan, despre cum își închide inima din cauza trădărilor, a neînțelegerii celor din jur și cum, ușor-ușor, ajunge la anxietate și depresie. Spunea că omul nu trebuie să fie singur, ci de la minim doi în sus. Să nu ne prefacem, să nu transformăm durerea inimii în zâmbete false, lacrimile vărsate pe ascuns în sclipiri de bucurii trecătoare, ci mereu să ne deschidem inima unuia care ne poate ajuta. Sau noi să mergem aproape de cel ce suferă, cel ce e întristat și retras. 

Spunea că, atât Părintele Arsenie Papacioc, cât și ceilalți deținuți, când au ieșit din închisoare, și-au început viața de la zero. Fără resentimente, fără gânduri de asuprire... doar cu iertarea, bucuria și prietenia. Da, prietenia cea bună!

Și mă gândeam: nu a fost întâmplător să ajung astăzi la Părintele Arsenie. Cuvintele pline de duh ale Părintelui Luca, glasurile line ale maicilor din cântările Sfintei Liturghii și duhul Părintelui Arsenie au pus piatră de temelie pe sufletul meu bolnav. Temelia unei prietenii în duh cu tot ce înseamnă frumosul și liniștea de pretutindeni. 

Alexandrina