Așa și tu să-ți îmbrățișezi crucea!

Ne vorbește Părintele Iosif Vatopedinul

Dacă un om se duce să ridice un bolovan, dar îl apucă doar cu mâinile, la distanță de trup, îi este cu neputință să-l ridice, nu poate. Ca să poată ridica bolovanul acesta, trebuie să-l ia la pieptul lui, să-l cuprindă în brațe. Așa și tu să-ți îmbrățișezi crucea!

Cu adevărat, va fi o mare biruință pentru voi dacă veți putea, de vreme ce ați înțeles legea duhovnicească, să nu dați vina pe nimeni pentru necazurile ce vi se întâmplă ‒ adică nici măcar pe diavoli, și nici pe oameni sau pe împrejurări, ci să păstrați osândirea de sine fără să cârtiți. Fiindcă celui ce cârtește i se îndoiește povara, iar de cârtește din nou, i se împătrește, apoi se înmulțește de opt ori și tot așa. La Avva Marcu și la Sfântul Maxim Mărturisitorul avem tâlcuirea întreagă și amănunțită a legii duhovnicești. Bine ar fi dacă i-ați învăța pe de rost!

Nici o trudă a noastră și nici o rânduială nu ne aduce harul. Pur și simplu, noi ținem o rânduială și trudim, dar venirea harului și dobândirea sfințeniei sunt darul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Dumnezeu cere de la noi păzirea poruncilor, după putere. Iar dacă în vreme ce te ostenești duhovnicește nu vine harul, atunci ceva nu merge bine în rânduiala pe care o ții. Ai grijă să afli ce anume și să te îndrepți. Tuturor celor botezați, fără osebire, li s-a dat harul, iar acesta este atotputernic. Adică nu putem să spunem: „Eu sunt slab, iar celălalt e mai puternic”, ci este o problemă care ține clar de dorința noastră. Și, când omul face ceea ce trebuie din partea lui, apoi harul le desăvârșește pe toate.

Patimile nu ne părăsesc ca prin farmec, ci este nevoie de împotrivire cu fapta, iar Domnul, văzând dorința, hotărârea și lucrarea noastră cea bună, va veni cu harul Său și va pecetlui biruința. Fiindcă omul nu poate să alunge patimile și diavolii ‒ numai harul lui Dumnezeu o poate face. Dacă monahul nu spune: „Doar eu și Dumnezeu suntem în lumea aceasta”, nu află odihnă. Dacă nu va petrece peste zi adunat în sine, cu Rugăciunea lui Iisus și cu osândire de sine, atunci fără îndoială va vorbi în deșert, va viețui în delăsare, îi va osândi pe ceilalți și, în loc să meargă înainte, va merge înapoi.

Cel ce crede în purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu se teme nici de defăimări, nici de lipsa ori prisosul lucrurilor, nici de ispite, nici de răpirea bunurilor, nici de boli. Nu trebuie să căutăm vederi duhovnicești și alte stări înalte. Toate acestea sunt lucruri mai presus de fire, pe care le dăruiește Domnul nostru cel nemincinos. Când? Atunci când vede că noi, după ce am ascultat glasul Lui, I-am urmat și-I urmăm în toate cu credincioșie, prin smerenie, cu fapta și cu gândul, prin frățietate și dragoste între noi și, mai înainte de toate, prin răbdare, pentru că este cu neputință să nu vină ispitele. Fiecare, acolo unde are slăbiciunea lui, acolo va fi lovit de cel viclean, ca să nu mai rabde, să dea înapoi și să fie socotit necredincios și să se afle defăimător de cele sfinte, pierzând făgăduința.

Din „Gheronda Iosif Vatopedinul ‒ Un surâns din veșnicie” de Arhim. Efrem Vatopedinul Ed. Bonifaciu, 2021

Traducere de Mănăstirea Diaconești