Cum ar fi dacă am fi de față chiar-chiar la nașterea artei? Nu doar a muzicii. A oricărei forme de artă. O naștere care vine cu bucurie, dar și cu mare durere, cu zâmbet, dar și cu lacrimă, cu mângâiere, dar și cu sfâșiere. Fără de care nu se poate.
Un scurt film, de numai 3 minute, care surprinde aceste clipe. Întâmplător, artistul, creatorul este Arvo Pärt, pe care-l vedem aici în viața de zi cu zi - om ca toți oamenii! -, dar și în momentele de grație, în plină „naștere”. Își studiază caietele de lucru împreună cu Immo Mihkelson, dând la iveală felurite notații. Una dintre ele este cea care dă titlul filmului: „Chiar dacă pierd totul”.
Nu spune mai mult.
Însuși regizorul, Dorian Supin, se întreabă ce poate să însemne.
Ne întrebăm și noi.
Nu cumva orice naștere a artei implică această pierdere a totului dobândit până atunci? De care, dacă ne ținem, rămânem într-un spațiu „sigur”, ferit de primejdii, deci și de geniu. Nu cumva această „pierdere” este miza oricărei nașteri, oricărei evoluții, oricărui „câștig”?
Nu putem „dobândi”, de nu vom „dărui”. Totul. Până la capăt.
Anca Stanciu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!