Arta Cuviosului Gherontie nu poate fi înțeleasă în termenii obișnuiți ai esteticului. Refuză deliberat compoziția, perspectiva și proporția. Ceea ce rămâne este mărturia. Imaginea nu caută plăcerea vizuală, ci își asumă expunerea directă, fără protecția convenției.
Viața sa, trăită ca „nebunie pentru Hristos”, modelează decisiv această expresie. Ruptura de lume devine, în desen, abandonul regulilor. Formele par neglijate, dar nu sunt arbitrare. Ele cheamă la o vedere mai adâncă, apropiată de nervul optic al sufletului.
Sfântul Gheorghe nu mai încape în tiparul eroului bizantin. Nu are splendoare imperială. E reprezentat ca un războinic arhaic, un uriaș care baricadează cerul cu sulița sa.
În două dintre desene, chipul sfântului lasă să transpară un zâmbet care amintește de cel al Cuviosului Gherontie. Detaliul nu atenuează conflictul.
-1.webp)
Balaurul nu are o formă stabilă. Se transformă continuu, ca o forță care refuză fixarea. Este dezordinea însăși. Gheorghe o oprește și o țintește direct.
.webp)
Absența calului elimină orice mediere. Expunerea devine totală. Lupta se poartă fără sprijin.
Spațiul intră, la rândul lui, în tensiune. Construcțiile din fundal își pierd funcția de decor. Nu mai susțin scena, ci participă la conflict. Întreaga lume este atrasă în această confruntare.
.webp)
Desenele Cuviosului aparțin unei experiențe reale. Ele pot fi citite ca o rugăciune apocrifă, scrijelită pe marginea unei Apocalipse necunoscute. Originea lor nu este în imaginar, ci într-o confruntare concretă cu răul, în formele sale recognoscibile: ideologie, păcat, dezordine interioară, suferință.
În fața lor, poziția de spectator nu mai este suficientă.
Pr. Ioan Gînscă
Desene de mâna Cuviosului Gherontie de la Tismana: „Sfântul Gheorghe în confruntare cu balaurul”