Aproapele meu la „Quo Vadis”

Când vine noiembrie, cinefilii iubitori de frumos și de valori spirituale se pregătesc de „Quo Vadis”. Și nu doar cinefilii și profesioniștii filmului din Iași, ci din întreaga Românie și chiar de peste hotare. Căci da, întâlnirea noastră, oricâte impedimente i-ar sta în cale – căci îi stau –, este o mare fiestă a artelor și a spiritului; a artelor și a cinematografului în special, descoperitoare de Dumnezeu. Cel puțin așa încercăm, cu toții, după puterile și inspirațiile noastre.

În cei trei ani de la înființare și de ființare a Festivalului Internațional de Film „Quo Vadis”, începem să devenim un centru al filmului și al artelor ziditoare de spiritualitate creștină nu doar din România, ci din estul și centrul Europei, cu punți de legătură în centrele de cultură ortodoxă – încă firave, dar numeroase și dinamice – din lumea mare... 

Am inițiat festivalul în 2024 sub auspiciile cuvântului de forță libertate, cu ocazia aniversării a 35 de ani de la Revoluția Română; am continuat în 2025 sub comandamentul iertării, pentru ca libertatea – politică, religioasă și de mărturisire – câștigată să rodească în expresii artistice trainice și ziditoare de spirit. Iertarea este cea care topește barierele între semeni, aducându-ne mai aproape unii de alții, ne face mai empatici și mai deschiși, astfel ca anul acesta să ne putem afla răspunsul evanghelic la întrebarea: Cine este aproapele meu? Desigur că răspunsul va fi mediat sau moșit de experiențele noastre cinematografice, umane și artistice în general, prilejuite de oferta ediției din anul acesta a festivalului.

Așadar, „Cine este aproapele meu?” Mai suntem noi dispuși să purcedem întru întâmpinarea lui, pentru a răspunde la această întrebare? Ne mai poartă oare dorul bucuriei întâlnirii cu semenii, mai ales când drumul spre această întâlnire de suflet este minat de bariere – cel mai adesea, interioare –, a căror depășire cere efort intelectual și sufletesc, și nu este lipsită de pericole? Acesta este, cred, lipsa cea mai acută a societății contemporane și cauza psihologică principală a multor cataclisme sociale: lipsa răbdării, pierderea interesului de a asculta, lipsa dorinței de a ne înțelege semenii, pierderea bucuriei comuniunii. 

Pe toate acestea încercăm să le recâștigăm prin acest festival: în primul rând prin oferta de filme, dar și prin celelalte manifestări cultural-artistice conexe, precum și prin bucuria întâlnirilor prietenești între confrați de breaslă de pe meridiane diferite, cu crezuri identice sau asemănătoare, dintre aceștia și cinefili – adică prin atmosfera caldă, hrănitoare sufletește și convivială, cu care v-am obișnuit de la prima ediție.

Căci doar grija și atenția față de aproapele ne poate ajuta să supraviețuim personal, dar mai ales comunitar, fără să ne distrugem pe această planetă, devenită tot mai mică, mai impulsivă și chiar punitivă față de alteritatea pe care n-o înțelege, pentru că nu mai vrea s-o înțeleagă. În vremuri de criză, „aproapele nostru” este soluția. Biruința în spirit nu poate fi decât comunitară. 

Ce noutăți ne aduce, așadar, această a treia ediție a festivalului, desfășurată sub egida căutării aproapelui? „Cine este aproapele meu, aproapele nostru”? Care sunt filmele și cine sunt cineaștii și ceilalți profesioniști care ne aduc mai aproape de semenii noștri în acest festival? 

Secțiunile principale ale festivalului sunt, ca de obicei, cea de Ficțiune (lungmetraj), așezată sub genericul „Lumea prin ochii aproapelui meu”, și cea de Documentar – „Fereastră spre aproapele meu”, ambele necompetitive. 

Continuăm tradiția Concursului de scenarii de scurt-metraj, deschis scenariștilor din România și Republica Moldova, ai cărui câștigători vor fi laureați în cadrul serii festive de închidere a festivalului.

La secțiunea Ficțiune, probabil, cea mai urmărită din cadrul forumului nostru cinematografic, avem cele mai multe noutăți. Ne vor încânta (sau incita) atât noile pelicule ale unor prieteni mai vechi și îndrăgiți ai festivalului, ca Yelena Popovic, Andrej Šepetkovski, Cristina Chirvasie, Nicolae Mărgineanu, cât și nume noi, artiști remarcabili, de mare calibru pe plan internațional, ori tinere talente în curs de afirmare.

Marea noutate, de neratat pentru cinefilii români, este prezența în festival a talentatului cineast georgian George Ovashvili, un răsfățat al marilor festivaluri de film din întreaga lume, de la care a recoltat un palmares foarte bogat, și unul dintre cei mai reprezentativi cineaști contemporani din Georgia și din Caucaz din ultimele două decenii. I-am rezervat un medalion, în cadrul căruia vom vedea două capodopere recente ale sale: Frumoasa Elena (2022) și Și luna este tatăl meu (2025), care confirmă geniul regizoral al lui Ovashvili prin nominalizări la festivaluri de top precum Trieste și Tallinn Black Nights. Chiar de curând, în octombrie 2026, Luna este tatăl meu a cucerit cel mai râvnit trofeu al prestigiosului Festival de film din Antalia, Marele Premiu pentru Cel mai bun film. Ambele pelicule impresionează prin stilul vizual inconfundabil: o poetică a tăcerilor dense, în care imagini simple, dar de o rară profunzime a sensului înlocuiesc dialogul, fie că explorează criza existențială a unei tinere în drama Frumoasa Elena, fie că radiografiază legătura dureroasă dintre un tată și un fiu în sălbăticia Caucazului, din tulburătorul Și luna este tatăl meu.

Probabil că cel mai așteptat de cinefilii creștini români este thrillerul cu gangsteri, dar cu subtext hagiografic Moise Etiopianul (SUA, 2026), al regizoarei Yelena Popovic, cunoscută publicului din România și de pe mapamond pentru biopicul Omul lui Dumnezeu, dedicat vieții Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, un film de mare succes în lumea ortodoxă, care o transformă pe regizoarea de origine sârbă într-un nume foarte apreciat de cinefilii creștini. Noua ei dramă, Moise Etiopianul, transpune povestea pocăinței unui sfânt din secolul al IV-lea în lumea interlopă a Chicago-ului de azi, înscriind inspirat genul filmului noir în tematica spiritual-creștină. Filmul, care a avut premiera mondială pe 20 ianuarie 2026 la Los Angeles, beneficiază de o distribuție impresionantă.

În spectrul de aculturații etnico-religioase dintre Lumea Veche și Lumea Nouă se înscrie drama de epocă Între granițe (regia: Mark Freiburger, lansat în SUA în 2025), saga unei familii armenești, refugiate din pricina persecuțiilor religioase din Azerbaidjanul musulman în Statele Unite în timpul prăbușirii Uniunii Sovietice. Mark Freiburger este un cineast american independent, orientat asupra dramelor complexe cu impact social și tematică religioasă (precum Jimmy (2013), Dog Days of Summer sau Ordinary Angels). Filmul Între granițe evocă persecuția religioasă și exilul unor armeni din Baku (capitala actualului Azerbaidjan, o țară musulmană) în timpul colapsului Uniunii Sovietice. Producția a fost filmată parțial în România și beneficiază de prestația mai multor actori români de prim rang, în roluri secundare, dar consistente: Ana Ularu, Adrian Titieni, Sofia Pistireanu, Gabriel Spahiu ș.a. Pelicula s-a bucurat de recunoaștere în nișa filmelor cu tematică religioasă, câștigând în 2025 premiile Gold Crown pentru Cel mai bun regizor și Silver Crown (acordate de International Christian Visual Media).

O altă dramă a emigrării în America, de data aceasta a sârbilor din prima jumătate a veacului XX, vom vedea în Bogății (Bogatstvo, 2026), debutul în lungmetraj al prietenului festivalului nostru, actorul, regizorul și scenaristul sârb Andrej Šepetkovski, prezent la „Quo Vadis” în 2024 cu scurtmetrajul Slujba, o dramă despre o anchetă a serviciilor de securitate din Iugoslavia anilor '60, descinși la o mănăstire să investigheze o presupusă amenințare de lovitură de stat, a căror agresivitate este contracarată de blândețea și dragostea creștină a stareței. Primul lungmetraj al lui Šepetkovski urmărește drama plecării bărbaților sârbi la muncă peste Ocean, împinși de impactul devastator al Primului Război Mondial, care destramă comunitățile rurale, lăsând în urmă văduve și orfani. În Bogății, credința, speranța și legătura cu pământul natal funcționează ca piloni de rezistență morală și culturală ai țăranului sârb în fața opresiunii istorice. Filmul a avut premiera națională în Serbia în septembrie 2026, iar Iașiul are onoarea să găzduiască premiera internațională a filmului.

Un film care are în centru credința, dar, de data aceasta, în ipostaza sa eroică și sacrificială, este drama istorico-biografică Biruința inimii, debutul în lung-metraj al cineastului american Anthony D᾽Ambrosio, o coproducție polono-americană din 2025. Filmul evocă sacrificiul eroic al călugărului franciscan polonez Maximilian Kolbe, care s-a oferit să ia locul unui prizonier în celula înfometării de la Auschwitz și a fost ulterior canonizat de Biserica Catolică. Această dramă creștină impresionantă a avut premiera mondială în Polonia în 2025, urmată de premiera în SUA și de lansarea în cinematografele din ambele țări în același an. A fost distins cu mai multe premii la festivaluri de profil, precum: Marele Premiu la a 40-a ediție a Festivalului Internațional de Film Catolic „Niepokalan” (Polonia, 2026), Cel mai bun lungmetraj de ficțiune la Festivalul de Film Carmarthen Bay (Marea Britanie, 2026), pentru cel mai bun actor (protagonistul Marcin Kwaśny în rolul părintelui Kolbe) la Festivalul Internațional de Film Religios Popoli e Religioni din Terni (Italia, 2025), pentru Cel mai bun lungmetraj la festivalul independent Hard Faith Film Festival (SUA, 2025), fiind de asemenea selectat și nominalizat la mai multe festivaluri de film.

Cineaștii români îmbogățesc oferta de anul acesta a festivalului cu două premiere naționale: a unui clasic în viață și a unei debutante în ficțiune de lungmetraj, ambii prieteni fideli ai festivalului nostru, precum și cu o premieră de scurt-metraj de ficțiune.

Mult-așteptata dramă istorică Iertarea (2026), a maestrului Nicolae Mărgineanu, continuă epopeea tragico-eroică a prigoanei creștinilor de către organele securității în perioada „Obsedantului deceniu”; la fel ca în celelalte pelicule ale suitei sale dedicate acestei teme, cineastul aduce în poveste coordonata esențială a pocăinței și a iertării creștine. Scenariul, semnat de Bogdan Adrian Toma (cu care regizorul a mai lucrat la Cardinalul și la Fals tratat de mântuire a sufletului), reia relația dramaturgică dintre victimă și călău din acest din urmă film, pe care o dezvoltă, de data aceasta, din perspectiva pocăinței călăului.

Salutăm, de asemeni, debutul în ficțiune de lungmetraj al vrednicei prietene a festivalului, Cristina Chirvasie, cu Alter... Eva, un rafinat eseu cinematografic despre provocările contemporane ale feminității, realizat în 2016, dar, în chip misterios, oferit oficial publicului abia peste zece ani. Autoarea, binecunoscută din documentarele ei despre personalități de marcă ale României, își valorifică gustul pentru experimentul vizual, exersat cu o modestie justificată de subiect în documentarele istorice de tip monografic, gust pentru experiment pe care îl dublează cu reflexia introspectivă, dar dinamizată de un ritm mai degrabă extrovertit. Astfel, tânăra cineastă dovedește o virtuozitate ce îmbină armonios jocul estetic cu cel intelectual, într-un discurs de factură experimentală, parțial confesiv, când ludic, când grav, în care își concepe un fel de autoportret subiectiv și abstract, proiectat într-un absolut al eternului feminin, dar tensionat permanent de dialogul cu lumea de azi. Cu Alter... Eva, Cristina Chirvasie își probează cu brio calitatea de cineast de film experimental și de ficțiune.

Scenarista, regizoarea și directoarea de imagine Crînguța Pînzaru, absolventă a celebrei facultăți de film La Fémis din Paris, va lansa în premieră națională scurt-metrajul Calea, produs de Valentin Burlacu, ecranizarea unei nuvele a părintelui arhim. Nicodim Petre, care urmărește transformarea spirituală dintr-o comunitate rurală, arătând cum viața unei parohii se schimbă atunci când oamenii învață să privească lumea și greutățile prin ochii aproapelui lor.

Vom avea bucuria să ne lăsăm absorbiți în profundele mistere existențiale și chiar teandrice în expoziția de fotografii a lui Dmitri Brikman de la Palatul Braunstein, intitulată Ierusalimul nu este doar un oraș, și care oferă o experiență spiritual-imersivă în sine. Filosofia vizuală a lui Dmitri Brikman redă profunda experiență ontologică a istoriei veșnic vii, produsă și potențată de întâlnirea sa mistică cu axis mundi: Ierusalimul. Obiectivul aparatului său fotografic ajunge să surprindă ”memoria lucrurilor și a oamenilor”, pentru a vedea în ochii protagoniștilor săi, dar și în ”respirația pietrelor”, ceea ce aceștia au văzut, ceea ce acestea au pătimit. O fotografie densă, a straturilor istoriei și memoriei omenești, în care fiecare strat e viu și vorbește, iar aceste ”vorbe”, descifrate de ochiul lăuntric al lui Dmitri Brikman, sunt surprinse pe pelicula sa.

Desigur că și cineaștii români sânt prezenți în secțiunea documentară „Fereastră spre aproapele meu”.

Mara Ionescu, un nume de referință în cinematografia documentară din România, va prezenta în premieră documentarul său produs de Trinitas TV, Chemarea. Sfânta Cuvioasă Parascheva, care explorează fenomenul pelerinajului de la Iași, transformat de-a lungul secolelor într-un nucleu de rezistență spirituală și identitară al poporului român și al ortodoxiei răsăritene. Pelicula îmbină rigoarea istorică cu mărturii tulburătoare, reconstituind drumul moaștelor Sfintei Parascheva de la Epivata la Iași. Filmul pune un accent pe mărturiile pelerinilor contemporani, consemnând miracolele și resorturile care transformă cel mai amplu pelerinaj al României într-o profundă călătorie de regăsire a demnității și speranței.

Cunoscuta jurnalistă de televiziune Ileana Gaiță, realizatoare în echipa emisiunii „Universul credinței” de la TVR 1, va participa cu documentarul de scurt-metraj Casa cu îngeri de la Râșnov (2025, imagine: Andrei Coruț). Pelicula pătrunde în universul familiei unui preot din Râșnov, care alături de soția sa crește unsprezece copii, ca pe o binecuvântare și un dar divin. Documentarul surprinde modul în care rugăciunea, efortul zilnic, micile provocări și bucuriile se împletesc într-o casă dominată de iubire și dăruire de sine, iar copiii, deși diferiți ca temperament și preocupări, învață de mici valoarea solidarității și a grijii reciproce.

Directorul de imagine și regizorul documentarist Andrei Coruț este prezent și cu o producție proprie, Aproapele nostru (2026), în care semnează regia și imaginea, produsă de Alexandru Ionescu cu sprijinul Asociației „Bucurie în Dar”. Scurt-metrajul urmărește acțiunile filantropice și sociale ale Asociației creștine, arătând cum implicarea în viața celor în suferință devine un catalizator pentru întreaga comunitate. 

Nu în ultimul rând, inimoasa și harnica prietenă a festivalului nostru, regizoarea Cristina Chirvasie, din cadrul proiectului „Revoluția modelelor – Real. Asumat. Cu sens”, va oferi publicului din Iași, Neamț și Botoșani o selecție recentă din filmele sale-portret dedicate unor personalități exemplare ale culturii și spiritualității române, și anume: Năvodarul Duhului. Părintele Constantin Galeriu (2023), Limanul. Silvia Radu (2024), Copilul lui Dumnezeu. Dorel Zaica (2024).

Elena Dulgheru

Director artistic al Festivalului „Quo Vadis”