Când te-am cunoscut, când te-am văzut pentru prima oară – cu ferestrele sufletului, nu cu ochii trupului – nu am știut ce se întâmplă cu mine. Dintr-odată luam lucrurile ca atare, și trăiam în prezent, și mă lăsam condusă... dar de ce? De inimă, oare... sau de tine? Ori, poate, de voia Sa? Ori, poate, de cântul veseliei și de ochii zâmbitori, obosiți dar și copilărești, care ascundeau povești nescrise... Am fost luată cu asalt de lucrurile de care fugeam și de cele după care tânjeam, laolaltă! M-am temut, mărturisesc, și cât m-am temut! Mă simțeam de parcă n-aveam unde să fug de data asta, căci ceea ce trăiam era împletit cu dragostea Lui și izvora din mine. N-aveam niciun motiv să am încredere în tine, la o adică, de-abia dacă știam cine ești, și totuși, dacă m-ai fi luat de mână, te-aș fi urmat oriunde. Da, încă din ziua aceea.
Nu scriu rândurile astea din dor, dă-mi voie însă să-ți amintesc. Nu să-ți dezvălui – erai chiar acolo și ai simțit mult – știu asta. A urmat o furtună care mi-a luat acoperișul pe sus, și-am rămas așa, fără ascunzișuri, la picioarele Desculțului. N-am avut decât să mă las pe genunchi și să Îi recunosc că al meu suflet Îi aparține, că știu că El știe mai bine, că-mi tai voia și-I dau voie – să voia Lui. Oricare ar fi fost. Iar la fiecare cădere, la fiecare moment în care transformam fiorii de teamă în lacrimi, mâncam smerenie pe pâine. Doamne, Tu știi, eu nu știu. Doamne, luminează-mă. Doamne, umple de dragoste și de bucurie inimile noastre. Doamne, învață-mă!... să iert, o dată, de două, de șeptezeci câte șapte. Să-mi cer iertare. Să dau din mine, să primesc.
Domnul a dat, Domnul a luat. Când harul îmi cânta grijă și drag din toate notele durerii, reușeam să te privesc ca și cum îmi erai acasă. Oare ai simțit vreodată? Iar dacă ai simțit, îți amintești? Cum mă uitam la tine și parcă inima mi se topea în restul corpului și eram toată numai atât: o inimă care bate. Pentru iubire, pentru Ceruri, pentru omenire, pentru Viață și Veșnicie. Credeam, în încântarea mea înaripată, că inima asta poate să cuprindă tot întunericul din lume și să-l preschimbe în sine în lumină. Fiindcă mai mult decât credeam în noi, credeam în dragostea Lui – în prezența Lui întru noi. Iar Maica noastră... care te iubește mai mult decât aș putea eu să visez, îmi scria pe chip zâmbete, în numele tău. O chemam și îmi arăta cu răbdare cum să te iubesc. Mi-a luat mult să-mi dau seama că n-am putut duce idealul în absolut, mi-a luat mult să dau jos, cu palmele goale, mândria zidită peste scheletul basmului meu, ca să pot spune cu demnitate că am lăsat jos acest vis frumos, din neputință, dar mai ales din curaj.
De la un punct a fost ca atunci când te trezești din sublimul visului și stai cu ochii strâns închiși și te chinui s-adormi în continuarea poveștii, deși știi că ți-a sosit timpul să înfrunți ziua prezentului celui adevărat. Celui viu. Un prezent care merită trăit așa cum e, pentru că e real și frumos, și în el nu țin nici iluziile, nici minciunile pe care ți le croiești singur, nici nostalgia deșartă a pierdutului, trecutului, dar-aș-fi-vrutului. Mă rugam pentru tine așa cum niciodată nu m-am rugat pentru mine însămi, pentru nimeni. Ai simțit? Te întreb, oare, ai primit rugăciunile mele, ori măcar dragostea și grija din ele? Căci tot ce-am dat din mine am dat fără să mă gândesc de două ori, am dat ca dat să fie, și am oferit fără să mă uit în urmă. N-aș fi vrut să rămân cu nimic, știam că Maica și sfinții mă vor purta pe brațe în toate încercările.
Acum încă învăț să iert. În fiecare zi. Apari în rugăciunile mele măcar cu mențiune. Cu tot dragul, fiindcă dragostea peste har nu ocolește pe nimeni, ci ia cu asalt, indiferent de protestele ego-ului nostru hrănit zilnic cu polonicul. Cuvintele și faptele mele sunt cartea mea de vizită, și mă străduiesc să nu-mi fie rușine de ce scrie sub numele meu la finalul zilei. Și cu toate astea, știu c-am să mai mănânc și de-acum înainte smerenie pe pâine. Să fie primit! Bucurie!
Mânca-v-ar raiul pe toți, să nu ne lase, să nu ne ierte pe niciunul!
Gala Jura
Fotografie de Nikita Nikitin / pexels.com