Ne vorbește Sfântul Efrem Katunakiotul
Când eczema pe care o am era în forma ei cea mai gravă, nu puteam să stau nici în picioare, nici așezat, ci numai întins, precum stă cineva care doarme. Dacă era iarnă, aveam și plapuma deasupra și așa îmi făceam pravila. Și, fiindcă eczema îmi provoca și niște înțepături dureroase, am încetat să mai slujesc Sfânta Liturghie.
Așa cum eram întins și acoperit cu plapuma, mi-a venit o bucurie înlăuntrul meu, multă bucurie, ca niciodată în viața mea. Iar acea bucurie a crescut din ce în ce mai mult și am văzut lumină și înlăuntrul meu și în afară, încât am devenit tot lumină.
„Maica Domnului, oare voi vedea vreun înger?”. „Nu cumva o voi vedea pe Maica Domnului sau vreo arătare dumnezeiască, de simt atâta bucurie?”, mi-am spus în sinea mea. Apoi, puțin câte puțin, starea aceasta s-a stins. După aceea m-a luat somnul și mi se părea că văd cum trece o familie împărătească. Eram într-o tribună și vedeam că treceau mașini deschise, și în fiecare mașină era un principe cu familia sa. Și așa cum stăteam și admiram acea priveliște, mi-am spus în sinea mea: „Cum de m-am învrednicit eu, un sărac, un călugăr din pustie, să văd asemenea lucruri?”.
Iar după ce au trecut trei-patru familii, s-a făcut o lumină din cer și am auzit un glas spunând: „Acum vine Împăratul!”. Și atunci m-am trezit. Pe Împărat nu l-am văzut, ci numai pe principi, dar aceștia față de El nimic nu sunt.
* * *
Este cu adevărat întristător faptul că marea comoară pe care am luat-o la Sfântul Botez, adică înfierea, și pe care o păstrăm, după cuvântul Apostolului (II Corinteni 4:7), în vase de lut, o disprețuim. Și de aceea ușor cădem în trândăvie, în nepăsare, în osândire. Fericit este acela care a primit harul și a murit cu acesta, însă mai fericit este acela care a trăit experiența harului, l-a înmulțit și după aceea a adormit întru Domnul!
„Cât de dulce este Iisus!”
Starețul Iosif ne spunea: „Dacă mergeți la vreo chilie și aveți o stare duhovnicească bună, puteți să simțiți ce duh are acea chilie. Adică puteți simți dacă există duhul răpirii, al minciunii, al iubirii de arginți și celelalte”. Dar ceea ce ne spunea eu înțelegeam numai în parte. „Ce vrea să spună starețul?”, mă întrebăm. „Cum adică să mergi într-o casă și să simți ce duh bântuie acolo?!”. Lucrul acesta ți se pare nu numai de necrezut, ci și lipsit de noimă. Însă chiar așa este.
Într-o zi am mers să liturghisesc la Starețul Iosif. Îndată ce am intrat în chilia lui, am simțit ceva neobișnuit, așa că l-am întrebat:
- Părinte, ce se întâmplă aici?
- Tu ce simți?
- Ceva care mă silește să tac.
Apoi am fost înștiințat de Dumnezeu că asta se întâmplă deoarece acolo, în chilia Bătrânului Iosif, se păstra tăcerea. Atunci Bătrânul mi-a explicat următoarele:
- Acum, fiindcă e Postul Mare, sâmbăta și duminica se face Sfânta Liturghie, ne împărtășim, mâncăm și putem vorbi între noi până duminică seară. Duminică seară punem metanie, apoi toată săptămâna nu vorbim nimic, ci ne înțelegem doar prin semne. Sâmbătă vei veni tu din nou ca să ne împărtășim, și atunci iarăși vom vorbi.
Abia atunci am înțeles, din proprie experiență, cele pe care mi le spusese Starețul Iosif.
* * *
De multe ori, când intram în biserică, în Sfântul Altar, simțeam prezența lui Dumnezeu. Adesea, când liturghisea starețul meu, eu nu slujeam. Toată biserica era plină de mireasma dulce a harului. Starețul liturghisea, iar eu simțeam harul.
* * *
Harul se păstrează prin smerenie și prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu. Smerenie ai atunci când spui: „Eu nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău, fă-mă ca pe unul din argații tăi” (Luca 15:19).
* * *
Cât de dulce este Iisus! Este numai bucurie, dragoste, pace, seninătate, veselie. Cât de dulce este Iisus!
Din „Starețul Efrem Katunakiotul” de Ierom. Iosif Aghioritul,
Editura Evanghelismos, 2004
Traducere de Ierosch. Ștefan Nuțescu