„Ale Tale dintru ale Tale”

Părintele Constantin nu mi-a spus niciodată direct: „Fă-te preot!”. Nu a fost nevoie. Prezența lui, felul lui de-a fi, gesturile lui simple, toate acestea au lucrat în mine mai adânc decât orice cuvânt.

Eram elev de liceu, mă întorsesem de curând în Biserică și mă lua cu el să binecuvântăm casele cu aghiasmă. Țin minte și acum mirosul de busuioc uscat, umezit de apa sfințită, cum se ridica ușor în aerul răcoros. Era un miros care nu doar se simțea, ci parcă te liniștea, te așeza. Eu mergeam în urma lui, ținând uneori cartea sau doar privindu-l. Cartea lui, cu pagini îngălbenite și colțuri tocite, avea ceva viu în ea; nu era doar citită, era trăită.

 În fiecare casă intra cu aceeași blândețe. Nu conta dacă oamenii erau bogați sau săraci. Dar ceea ce m-a marcat cel mai mult era că, de multe ori, după ce primea bani pentru slujbă, lăsa din ai lui, pe ascuns, celor mai nevoiași. Fără să spună nimic, fără să aștepte recunoștință. Atunci am înțeles, fără explicații, că preoția este despre dăruire. „Ale Tale dintru ale Tale…”.

 Duminica mă lua cu el la o biserică de sat, o fostă mănăstire. Locul acela avea o taină greu de pus în cuvinte. Nu era multă lume, dar poate tocmai de aceea totul părea mai adânc. Liniștea nu era goală, ci plină. Mirosul de tămâie se amesteca cu aerul vechi al zidurilor, iar timpul parcă se oprea în loc.

 Strana avea cărți vechi, cu litere mari, uneori greu de descifrat. Le atingeam cu grijă, ca pe niște comori. Simțeam că acolo, între acele pagini, trăiesc generații întregi de rugăciuni. Arhitectura bisericii, simplă și veche, nu impresiona prin mărime, ci prin duh. Fiecare colț părea să spună o poveste.

 Părintele Constantin nu m-a învățat prin lecții, ci prin viața lui. Prin felul în care rostea rugăciunea, prin liniștea lui, prin milostenia lui tăcută. Și, fără să-mi dau seama, în inima mea s-a aprins un dor, dorul de a fi acolo, aproape de oameni, aproape de Dumnezeu. Așa cum era el.

 Poate că asta este cea mai puternică chemare: cea care nu se strigă, ci se așază încet în suflet, până când devine parte din tine.

Pr. Daniel Anghel

Cipru

Fotografie de Pr. Daniel Anghel