Ne vorbește Sfântul Efrem Katunakiotul (†27 februarie)
Când Dumnezeu îți trimite o ispită, El vrea să te trezească. Așadar, nu dormi! Nu dormi, ci spune Rugăciunea! În douăzeci și patru de ore, afierosiți măcar o jumătate de oră pentru a spune „Doamne Iisuse...” fără să țineți metania în mână. Să faceți aceasta la orice oră, dar mai de preferat la orele 10-11 noaptea. S-o rostiți cu implorare, rugător, plângător: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.
Cultivați-o și veți vedea ce rod va aduce. De la o jumătate de oră o vei spune apoi o oră, dar ia aminte ca în acel timp nici telefonul să nu sune, nici să spui: „A, acum trebuie să fac treaba asta”, sau să te cuprindă somnul, sau vreun gând hulitor să-ți treacă prin minte. Închide telefonul, termină-ți toate treburile și fă aceasta o jumătate de oră, nu mai mult, și vei vedea că acest copăcel pe care îl plantezi acum va rodi mâine-poimâine. Și Sfântul Ioan Gură de Aur, și Sfântul Vasilie cel Mare așa au început. Un mic copăcel și au devenit luminători ai lumii.
* * *
Atunci când omul se roagă lui Dumnezeu, se împărtășește într-o oarecare măsură de însușirile Lui. Dumnezeu e bun, nu se mânie, ci îndelung rabdă. Și tu după rugăciune simți că ai îndelungă răbdare, nu te mâhnești pentru ceea ce-ți face unul sau altul. Și asta pentru că te-ai umplut de har. Iar harul te va face să te rogi neîncetat. Ai primit această însușire a lui Dumnezeu rugându-te Lui.
De la minte ne întinăm și tot de la minte ne îndreptăm. Ți-a zburat mintea la ceva rău? Ești răspunzător. Da, ești răspunzător! Poate vei spune: dar mintea omului n-o poți ține în loc. Așa este, dar atunci când pleacă, o poți aduce iarăși înapoi.
Să rabzi și patimile tale, să le rabzi și pe ale mele. Și astfel vei deveni sfânt.
* * *
Nu te osândesc că ai făcut păcate multe și grele. Nu, pentru că ești om. Te osândesc pentru că nu te mărturisești, pentru aceasta te osândesc. Ai căzut? Mergi la duhovnic. Ai căzut din nou? Mergi iarăși la duhovnic. Pentru toate mergi la duhovnic. Și Cuvioasa Maria Egipteanca mai întâi s-a mărturisit, și numai după aceea a mers în pustie.
Chiar dacă pentru un singur lucru te mustră conștiința, mergi și pune metanie. „Fratele meu, te rog, iartă-mă! Am greșit”. Așa îți îndrepți greșeala. Să nu-ți treci cu vederea conștiința. Oameni fiind, greșim unul altuia. Fie ți-a spus un cuvânt, fie nu l-a făcut pe acela pe care i l-ai spus, după care vine conștiința și te mustră. Să nu o treci cu vederea. Mergi, smerește-te și spune fie fratelui, fie starețului: „Iartă-mă”.
* * *
Când vine harul, uiți și mâhnirile, și ostenelile, și toate merg bine. Însă atunci când vine întristarea, uiți de mângâierile harului și spui: „Dumnezeu m-a părăsit. Nici să mă rog nu mai pot, parcă aș fi sortit iadului”. Când te cercetează harul uiți de amărăciunea durerilor, iar atunci când ești cuprins de întristare, uiți de dulceața harului. În felul acesta, omul învață să se smerească. „Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este întru mine” (I Corinteni 15:10), precum spune Apostolul.
Harul se păstrează prin smerenie și prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu. Smerenie ai atunci când spui: „Eu nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău, fă-mă că pe unul din argații tăi” (Luca 15:19).
Din „Starețul Efrem Katunakiotul” de Ierom. Iosif Aghioritul
Ed. Evanghelismos, 2004
Traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu