Adevărata comuniune cu Dumnezeu

Ne vorbește Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului

Iubiți fii întru Domnul, Hristos a înviat!

Ziua Învierii lui Hristos este o zi a luminii, pentru că Hristos este Lumina cea adevărată, după nemincinoasa Lui mărturisire: „Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8:12). Această Lumină este Dumnezeirea Lui − este Lumina nezidită, iar nu lumina zidită a soarelui. Dacă lumina zidită a soarelui dă viață zidirii, Lumina nezidită a Dumnezeirii dăruiește viața cea adevărată celor ce se însoțesc cu ea. 

Evanghelistul Ioan vorbește la tot pasul despre faptul că Hristos este Lumina cea adevărată. El știa acest lucru încă de când se aflase pe Muntele Tabor (cf. Matei 18:1-13) și, desigur, din întâlnirile lui cu Hristos cel Înviat. De aceea, la începutul Evangheliei sale scrie: „Întru El era viaţă, şi viaţa era lumina oamenilor. Şi lumina luminează în întuneric, şi întunericul nu a cuprins-o” (Ioan 1:4-5), adăugând: „Și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14). Slava este tocmai Lumina. 

Tot Evanghelistul Ioan, numit și „Teologul”, în Întâia lui Epistolă sobornicească dă mărturie că „vestirea” pe care a auzit-o de la Hristos și pe care el, la rândul lui, o vestește creștinilor e „că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El” (I Ioan 1:5). Acest lucru l-a auzit din gura lui Hristos, Care a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). Hristos, fiind Lumină, umple întreaga creație, mințile înțelegătoare (adică pe îngeri), pe oameni și toate cele zidite. În această Lumină nu este întuneric, nu este nimic necunoscut, nimic necurat. Această Lumină este slava lui Dumnezeu. 

Urmarea acestei „vestiri”, a acestei propovăduiri, este că „dacă zicem că avem împărtăşire cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu săvârşim adevărul” (I Ioan 1:6). Comuniunea cu Dumnezeu este comuniune cu Lumina dumnezeiască, nezidită, cu energia necreată a lui Dumnezeu. Omul nu poate avea împărtășire de Dumnezeu prin raționamente, închipuiri și speculații, așa cum pretinde teologia apuseană scolastică, nici atunci când duce o viață întunecată, lipsită de pocăință. De aceea, la Dumnezeiasca Liturghie, după împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, mărturisim triumfător: „Am văzut Lumina cea adevărată!”. În aceasta constă experiența sfinților. 

Sfântul Nicodim Aghioritul tâlcuiește: „Câți credem în Dumnezeu, dacă voim și iubim a avea comuniune și părtășie cu Lumina Lui, trebuie să avem gânduri luminate, fapte luminate, și așa, fiind întregi luminoși, ne vom putea apropia de Lumina lui Dumnezeu și ne vom împărtăși de razele ei și ne vom uni cu ea. Fiindcă cele asemănătoare au trăsătura firească de a se împărtăși și a se uni unele cu altele”. Dar dacă noi spunem „numai cu gura și cu credință slabă că avem comuniune și părtășie cu Lumina lui Dumnezeu și, de fapt, umblăm în întuneric, adică săvârșim lucrurile întunericului și ducem o viață păcătoasă, atunci suntem mincinoși și grăim minciuni, iar nu adevărul”. 

În continuare, Sfântul Ioan Evanghelistul și Teologul scrie teologic: „Dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de tot păcatul” (I Ioan 1:7). 

Comuniunea noastră cu Dumnezeu se înfăptuiește prin Lumină, dacă noi umblăm întru Lumină, dacă trăim cu pocăință și rugăciune curată, nu cu speculații, raționamente și închipuiri. Și abia când vom avea comuniune cu El în Lumină, atunci vom avea comuniune și între noi, iar Sângele lui Hristos ne va curăți de tot păcatul. 

Pe aceste temeiuri teologice putem vorbi despre comuniunea sfinților cu Dumnezeu și despre adevărata comuniune care se înfăptuiește în Taina Dumnezeieștii Euharistii, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. 

Acestea sunt premisele adevărate ale comuniunii noastre cu Hristos cel Înviat, cu Biserica lui Hristos celui Înviat și cu prietenii lui Hristos celui Înviat, care sunt sfinții. Așa înțelegem și unitatea credinței și unirea dintre oameni. Așa vedem care teologie este  ortodoxă și în ce constă comuniunea dintre sfinți. Sfinții care au, la diferite măsuri, comuniune cu Lumina nezidită a lui Dumnezeu, ce îi curățește, îi luminează și îi îndumnezeiește pe oameni, aceștia au comuniune și cu alți sfinți, aceștia se împărtășesc real în Taina Dumnezeieștii Euharistii și dau mărturia: „Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credința cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi”. 

Prin urmare, cei care vorbesc despre „comuniunea persoanelor” și nu despre împărtășirea de Harul nezidit al Luminii, cei care vorbesc despre o eclesiologie și o eshatologie euharistică pe alte temeiuri decât cele de mai sus, unii ca aceia se află în afara adevărului ortodox despre Înviere. 

Din păcate, trăim într-o epocă de confuzie în planul gândirii, al teologiei și al vieții. De aceea, cuvântul Sfântului Ioan Evanghelistul și Teologul despre comuniunea omului cu Dumnezeu, cu semenii și despre viața euharistică „întru Lumină” constituie adevărul credinței noastre. 

Hristos a înviat, fraților!

Pastorala de Înviere (12 aprilie 2026)

Traducere de Mănăstirea Diaconești