.webp)
Ne vorbește Sfântul Sofronie de la Essex
Începutul vieţii duhovniceşti este începutul luptei cu patimile. A birui patimile este lucrarea cea mai grea. Nepătimirea stă mai presus decât darul facerii de minuni. Iar patimile se biruie printr-o lungă, încrâncenată luptă, neîntreruptă, zi şi noapte, cu împreună-lucrarea harului. Lupta cea dreaptă cu patimile ne-o învaţă Sfinţii Părinți. Dar mata încă nu ţi-ai cunoscut patimile, nici lupta cu ele; căci dacă le-ai fi cunoscut, ai fi ştiut ce să faci în tot locul şi în toate situaţiile, şi nu ți-ar veni gândul: „De ce sunt aici sau acolo? Ce fac eu aici?”. Până şi îngropat sub pământ ai găsi ce să faci.
Cu rugăciune şi cu frica lui Dumnezeu socotește întrebarea: în ce constă adevărata, iar nu închipuita, viaţă duhovnicească? Trăind în trup, noi nu putem petrece necontenit într-un astfel de har încât să ne simțim nemuritori, biruitori asupra morţii, înviați înainte de a muri. Noi trebuie să ştim când suntem cu Dumnezeu şi când ne îndepărtăm de la El; trebuie să ştim ce avem de făcut în fiecare zi spre a rămâne în Dumnezeu, spre a ne apropia de El. Dea-ţi Dumnezeu să înţelegi că, atunci când ne aflăm cu mintea în inimă în Rugăciune, în pomenirea lui Dumnezeu, acesta este darul harului lui Dumnezeu, arvuna vieţii viitoare în afara materialităţii.
„Duh este Dumnezeu” (Ioan 4:24), şi slujirea Lui este duhovnicească, adică străină tuturor celor materialnice. Iar pentru mata, deocamdată, cel mai bine este să ştii că, atunci când ne smerim, când ne pocăim cu adevărat, când avem umilință, atunci, fără măcar să înțelegem, petrecem în omul lăuntric ‒ atunci suntem în adevăr, în Dumnezeu. Şi dimpotrivă, când ne risipim cu mintea este din lucrarea slavei deşarte, din uitare şi din neştiinţă, iar atunci ne îndepărtăm de Dumnezeu.
Adesea cer Domnului şi Maicii Domnului să mă miluiască pentru rugăciunile matale, iar acum te rog să mă binecuvintezi cu dragoste.