Lumea nu se sfârșește pentru că vine focul din cer, ci pentru că se stinge focul din inimă. Apocalipsa nu începe cu cutremurele pământului, ci cu răcirea iubirii, cu nepăsarea față de Dumnezeu și față de om. Când omul nu mai plânge pentru păcatul său, atunci cerul plânge pentru el. Și plânsul cerului nu mai este lacrimă, ci judecată.
Astăzi nu ne mai temem de rău, îl justificăm. Nu ne mai rușinăm de păcat, îl explicăm. Nu ne mai pocăim, ne apărăm. Și așa se naște omul apocaliptic: nu cel prigonit, ci cel autosuficient; nu cel rănit, ci cel care nu mai vrea să se vindece. Omul care spune: „așa sunt eu” Îl izgonește pe Dumnezeu din propria viață, pentru că Dumnezeu nu intră unde nu este chemat cu smerenie.
Copiii cresc fără rădăcini, pentru că părinții au uitat să îngenuncheze. Familiile se destramă nu din lipsă de iubire, ci din lipsă de jertfă. Toți vor drepturi, nimeni nu mai vrea cruce. Toți vor fericire, dar fără să moară omul vechi. Și atunci se miră că vine haosul. Dar haosul nu vine din afară, ci din inimile care nu mai au centru, nu mai au altar, nu mai au rugăciune.
Nu diavolul este mare, ci omul este mic. Mic pentru că nu mai vrea să se ridice. Mic pentru că a schimbat adevărul pe confort și veșnicia pe plăcere. Când omul nu mai luptă cu sine, devine pradă ușoară. Și nu e nevoie să vină antihristul din afară, pentru că antihristul s-a instalat deja acolo unde Hristos a fost alungat: în gând, în trup, în alegeri.
Dar Dumnezeu încă așteaptă. Așteaptă cu durere, nu cu grabă. Așteaptă nu să ne prindă, ci să ne întoarcem. Apocalipsa nu este ultima pedeapsă, ci ultima chemare. Și vai de omul care o va auzi ca pe o amenințare, nu ca pe o șansă. Pentru că dragostea lui Dumnezeu, atunci când este refuzată până la capăt, devine foc mistuitor.
Nu te teme de sfârșitul lumii. Teme-te de sfârșitul conștiinței tale. Acolo începe iadul.
Maica Siluana Vlad
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!