Ne vorbește Sfântul Efrem Katunakiotul
Harul dumnezeiesc este unul, dar după măsura fiecăruia se arată, lucrează și se vede. Da, se vede! Ah, și cât tresalți lăuntric când vezi, când simți acest har dumnezeiesc! „Eu am spus: «Dumnezei sunteți Și toți fii ai Celui Preaînalt»” (Psalmul 81:6).
* * *
O, harule, harule! Vino și la noi! Vino degrabă! Vino! Cât de mult se schimbă omul, cum se transformă, cum ajunge sărmanul om atunci când îl umbrește harul dumnezeiesc! Acest har dumnezeiesc i-a făcut pe mucenici nu numai să nu simtă durerile muceniciei lor, ci să se și bucure că-L mărturisesc pe Hristos. „Că pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotitu-ne-am ca niște oi de junghiere” (Psalmul 43:23). Una este să-l simți, și alta să citești și să vorbești despre harul dumnezeiesc.
* * *
Acest har dumnezeiesc l-a făcut pe Motovilov, ucenicul Sfântului Serafim din Sarov, să nu poată vedea față sfântului din pricina marii ei străluciri. Să vă mai spun ceva? Pentru ce fiii lui Israel nu puteau să privească față prorocului Moise, ci a fost nevoit să și-o acopere atunci când a coborât de pe Muntele Sinai, ținând în mâini cele două lespezi ale Legii Vechi scrise de Dumnezeu?
* * *
Multe întâmpină omul în viața lui. De multe ori mă miram de ce Sfinții Părinți își înălțau mâinile atunci când se rugau. Nu puteam să înțeleg, dar când mi-a venit rândul, atunci am înțeles. Nu poți să te stăpânești atunci când vine harul. Nu poți. Dar niciodată în viața mea nu am ridicat mâinile către cer. Sufletește le-am ridicat de multe ori, ca și fiul către tată. Nu poți să te stăpânești. Când se revarsă harul, te pierzi. Iar când se retrage, te cuprind fiorii. Cât de mult te înalță harul! Cât de mult!
* * *
Nu pot să mă stăpânesc pe mine însumi și de aceea vorbesc. Fac și eu cum face furnica, care atunci când găsește undeva ceva de mâncare, merge și dă de veste la tot furnicarul, ca să vină și celelalte furnici să mănânce din acea mâncare. Precum și Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune: „Vițelul este gras, masa îmbelșugată, nimeni să nu iasă flamand” (din Cuvântul de la praznicul Învierii), așa și eu nu pot să nu spun ceea ce am aflat. Îi chem pe toți să împărțim comoara.
„În felul acesta omul învață să se smerească”
Odată adunăm migdale în jurul chiliei noastre și a trecut un avion. Și, fiindcă chilia noastră se află între doi munți, vuietul avionului se auzea ca o melodie, ca un cor. Atunci sufletul meu a plecat de îndată în întâmpinarea Mirelui, cum se spune la Apostol: „Ne vom răpi în nori întru întâmpinarea Domnului în văzduh, și așa pururea cu Domnul vom fi” (I Tesaloniceni 4:17).
Numai când trăiești aceasta înțelegi ce vrea să spună Apostolul. Când nu treci prin ea o înțelegi în parte, nu o înțelegi pe deplin. Abia atunci am înțeles de ce zice Apostolul: „Ne vom răpi”. Astfel de lucruri nu le provoci tu, ci vin ele singure. Una e să le schițezi, să le studiezi, să le scrii, și alta e să vină ele singure.
Când fac metanii îmi vine gândul: „Aici unde faci metanii, sunt picioarele lui Hristos”. Atunci cad și sărut pământul unde a călcat Hristos. Dar astfel de cugetări vin singure, nu le provoci tu. Acesta este harul, fratele meu.
* * *
Când te apropii de un om duhovnicesc, primești. Da, primești.
* * *
Harul se transmite și de la distanță prin intermediul rugăciunii. De pildă, când simt har la rugăciune, atunci înseamnă că starețul meu se roagă pentru mine.
* * *
Alaltăieri am citit Vecernia Schimbării la Față. Într-una din paremii, Dumnezeu îi spune prorocului Ilie: „Și înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munții și va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin, și acolo va fi Domnul” (III Regi 19:11-12). În adiere lină Îl poate vedea omul pe Dumnezeu. Și asta numai noaptea, deoarece ziua omul are multe gânduri înlăuntrul lui.
* * *
Când vine harul, uiți și mâhnirile, și ostenelile, și toate merg bine. Însă atunci când vine întristarea, uiți de mângâierile harului și spui: „Dumnezeu m-a părăsit. Nici să mă rog nu mai pot, parcă aș fi sortit iadului!”.
Când te cercetează harul uiți de amărăciunea durerilor, iar când ești cuprins de întristare, uiți de dulceața harului. Așa este. În felul acesta omul învață să se smerească. „Dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este întru mine” (I Corinteni 15:10), precum spune Apostolul.
Din „Starețul Efrem Katunakiotul” de Ierom. Iosif Aghioritul,
Editura Evanghelismos, 2004
Traducere de Ierosch. Ștefan Nuțescu
Niciun comentariu încă. Fii primul care comentează!