Nu-mi pot imagina ce ar face cu profesorul părinții, blogerițele, influencerii, inspectoratul, DNA-ul și statul în ziua de azi dacă s-ar petrece așa ceva, dar repet, în 1992 tot orașul tăcea și îl adula pentru numărul de olimpici pe bandă rulantă pe care îi plasa în competiții, și doar asta conta. Am aflat între timp că și copiii aceia plângeau, că erau terorizați și bătuți crunt acasă ca să rețină, chiar și tocind pe de rost, ce au aflat la meditațiile exorbitante. Cei talentați, cu potențial, făceau doar teme și atât, iar cei fără scăpare învățau la virgulă înșiruiri de cifre ca să treacă examene. Și treceau.
Pentru că a avut loc o ședință cu părinții spre final de an, inițiată de diriginta disperată că nu poate încheia situația școlară tipic și nu poate băga elevii în admiterea la liceu, mama a aflat revoltată că nu e doar putoarea ei în această situație, ci sunt mai mulți, chiar și a lui Ungureanu cea cu zece pe linie, chiar și-al lui Pintilie, arhitectul, chiar și-a lui Vlad, care e profesor universitar de mate. Fierbea, dar nu m-a mângâiat cu o vorbă. Eu am început să mănânc din ce în ce mai puțin și mai rar, să iau bătaie că nu mănânc, să adorm din ce în ce mai greu, strânsă ghem, și doar după ce mă legănam singură sub pătură o vreme.
Profesorul a fost presat cumva de scandal și de corul de colegi din cancelarie să o lase mai ușor. Dar ne-a pedepsit crunt, deși nu cred că el a primit vreo sancțiune disciplinară. A lansat într-o pauză o amenințare legată de un test „adevărat” cu care să ne lecuim de pârât, pe care l-a și dat și nu l-a trecut nimeni, nu se știe de ce nivel era, probabil niște căutări ale sale transformate în joc distractiv cu copii suprasolicitați nervos, și în același timp o bombă fără destinatar. A spus că va trece tuturor nota doi obținută (asta scădea clar și mediile celor buni), pentru că „cineva a răsuflat ceva acasă” și asta l-a deranjat profund. Acum n-a spus nici cine, nici ce anume, nici de unde a suflat (de la meditații sau de la școală?), nici dacă suflatul însemna faptul că părinții noștri au realizat situația și s-au reunit la ședință cu informațiile minimale și evidente, sau dacă era ceva specific. Noi toți ne știam nevinovați, noi nu pâram, că nu aveam cui, ne era frică, luam bătaie tot noi acasă. Cert e că a aruncat petarda, scrâșnind din dinți, că avem între noi un turnător, apoi a închis ușa cu putere și ne-a lăsat să ne omorâm între noi.
Ce am văzut atunci mă urmărește și azi. Rigla e parfum. Corijența luată degeaba e o nimica toată. Am văzut cum explodează patru ani de ură oarbă și de nevoie de răzbunare în niște minți crude clătinate, căutând o țintă de vină abstractă. L-am auzit pe adolescentul „alfa”, cel în care noi recunoșteam competența, care părea delicat înspre grațios, care nu ridicase opt ani vocea, de care erau îndrăgostite toate fetele de pe palier, l-am auzit cum răcnește ca o fiară încolțită, cu un glas spart de primată de cavernă, glas de care nici nu știam că există: Cineee? Care ești, bă? Nu s-a gândit să întrebe întâi, să proceseze, nimic… Răzbunare și atât, 14 ani, ce vrei de la el... S-a îndreptat către Bogdan, cel rotofei din prima bancă, cel bâlbâit și fricos, care venise mai nou în colectiv, adus cu pile dintr-o comunitate de lipoveni de la graniță în ultimul an, ca să facă mate cu profu… Lângă el s-au strâns mimetic și servil ceilalți băieți înalți și atletici, olimpicii la mate, cei care nu aveau cum să sufle, pentru că țineau un secret comun, și i-au cărat cu cruzime pumni: Tu?! Ăsta, plângând îngrozit, panicat, cu fața roșie, nu…, arătând instinctiv în spate, să scape. Aaaaa, tu, Mardare, animalule? Nu am văzut sălbăticie mai mare în toată viața mea nici la o încăierare de adulți pe stradă față de cum l-au bătut pe Mardare. Mardare a încasat plângând ca un bărbat, fără sunet, și a spus desfigurat: nu eu, poate Codrin, care îi este nepot, e fi-su soră-sii, de aia l-a băgat la clasa asta, ca să facă mate cu el. O! Chestia asta nu se știa. Adică tăcutul, introvertitul ăsta s-a infiltrat ca o momâie și nu a suflat niciodată că e rudă cu profu?! Asta înseamnă automat că e spion de ani buni…
Vai, ce l-au bătut și pe Codrin. Urla că îl urăște, că n-ar ține cu el nici mort, că mai ales pe el îl bate de-l usucă mereu unchi-său, chiar în sufragerie, la meditații, le-a arătat vânătăile de pe corp făcute dinainte, și ăia l-au lăsat. Deci Pântea trebuie să fie. Ba nu, Antoci! Sau Grosu. Aaa, nu, Covataru. Sau Bobârnac, că și așa e bou. Ba Colțuneac. Ori prostul ăla mic și cipilit de Rotaru? Și tot așa.
Eram în a doua bancă și țin minte și acum amprenta gustativă a fricii care mă tăia pe limbă ca o otravă. Mă așteptam să se dea la rând vina și pe mine și să mă umple de sânge, dar „alfa” nu a bătut nicio fată, ca și cum fetele ieșeau din discuție. Masacrul a durat douăzeci de minute, toată pauza mare. În tot acest timp, încremeniți ‒ victime, agresori și spectatori – unuia NU I-A DAT PRIN CAP să deschidă ușa la clasă, să plece pur și simplu la baie, să fugă în curte, să strige, să spună unui adult, să meargă la cabinet, nimic!!!!! Sau seara, vreunui părinte. Cineva! Mardare a primit bătaie cu cureaua și acasă, pentru că a venit cu cămașa scoasă din pantaloni, umflat la ochi și cu hainele rupte, și nu a vrut să recunoască nici călcat în picioare cu cine s-a înhăitat el, băiat uriaș, dar molcom, care o dată nu a creat probleme la școală și care s-a făcut, iată, derbedeu, abia acum, într-a opta. Cred că eram absolut tâmpiți. Mardare a luat bătaie de două ori! Și de la părinți, înțelegeți?
(va urma)
Cosmina Dragomir
Fotografie de Noemia Prada
Vezi celelalte episoade AICI!