Nu multora le e dat să vadă cum ar fi arătat viața fără ei. Dar tuturor ne e la îndemână să vedem acest film.
De mai bine de un deceniu mi-am făcut obiceiul ca, în fiecare an, într-una din zilele premergătoare Crăciunului, să mă uit la filmul „It’s a wonderful life” („Viața e minunată”). Nu contează dacă nu am terminat încă de șters praful sau dacă mai am încă un geam de spălat, mă uit la film! Asta e tradiția mea.
Faptul că filmul e o capodoperă e arhicunoscut. Povestea în sine, personajele, cadrele, scenariul, mesajul ‒ totul este într-un firesc desăvârșit. În regia lui Frank Capra, cele mai frumoase detalii surprind viața cu bune și rele, cu greutăți, cu visuri și idealuri mărețe nereușite, părăsite în detrimentul altei rânduieli. Nereușita din ochii noștri poate fi cea mai mare realizare. Și, chiar dacă uneori visăm să ajungem departe, aproape e unde trebuie, de fapt, să fim. Lângă aproapele nostru.
În fiecare an primesc noi înțelesuri de la acest film și mereu îmi place să mi le reamintesc și pe cele vechi: faptul că nicio viață nu e întâmplătoare și că tot ce vine peste noi nu e la întâmplare, ci totul e în rânduiala lui Dumnezeu; rugăciunile chiar ne sunt ascultate; nimeni nu e pierdut atâta timp cât are prieteni, iar ei nu vor fi niciodată perfecți; să fii deznădăjduit e mai rău decât să fii bolnav; să nu îți murdărești mâinile cu bani murdari; cu puțin efort și stăruință, o cocioabă poate deveni cămin… și, cum ar spune părintele Steinhardt: „Dacă răul nu are fund, atunci nici binele nu are plafon!”.
Așadar, să ne uităm la film! Praful se va așeza la loc pe mobilă chiar înainte de Sărbătoare… mai bine să nu lăsăm praful să ni se așeze pe suflete! Viața este, cu adevărat, minunată!
Silvana Bașa