„Iov a suferit mai multe ca mine...” (I)

Istoria cutremurătoare a Stareței Maria Myrtidiótissa

Moartea celor trei copii, pe care i-a pierdut pe rând, a schimbat-o în profunzime. A părăsit viața de lux pe care o ducea înainte – și despre care, la vremea aceea, vorbea toată Atena – și s-a închis într-o mănăstire, dăruindu-se desăvârșit lui Dumnezeu. O poveste cutremurătoare, care și-a încheiat ciclul: de la luxul dincolo de orice imaginație la tragedia dincolo de orice cuvinte.

Acesta este motivul pentru care armatoarea Ekateríni (Katíngo) Lemoú-Patéra din Oinoússes și-a împărțit averea săracilor și s-a făcut monahie. Mai înainte însă a trăit suferința și pierderile în toată grozăvia lor, văzând cum i se sting, unul după altul, cei dragi ai săi – copiii și soțul.

Din marea avere a armatoarei Katíngo Lemoú-Patéra, astăzi nu a mai rămas aproape nimic. Conturile în bănci, din Grecia și din străinătate, s-au golit pentru lucrări de binefacere și zidiri de mănăstiri. Nenumăratele milioane ale moștenitoarei clanului Lemós de la Oinoússes s-au spulberat, rămânând doar câteva lucruri pentru apropiați. Doamna Lemoú-Patéra avea propriile planuri în privința averii sale.

Vestitul conac din Paleó Psychikó – o clădire de o valoare inestimabilă, unde ani la rândul se reunea înalta societate ateniană – a fost lăsat fiului ei, care în cele din urmă avea să-l vândă pentru a întreține o bisericuță pictată de Fótis Kóntoglou, vestitul iconar și scriitor. După ani, s-a îngrijit ca minunatele fresce, opere de o valoare inestimabilă ale legendarului pictor, să fie mutate la mănăstirea din Oinoússes pe care o întemeiaseră părinții săi.

„Cel Preaînalt nu săvârșește nici greșeli, nici nedreptăți”

Monahia Orthodoxía ne lasă o cutremurătoare mărturie despre Stareța ei, povestind legătura pe care a avut-o ani de zile cu foarte bogata armatoare, ce avea să ajungă monahie și să adoarmă întru Domnul la mănăstirea pe care o întemeiase: „Pe pururea-pomenita Stareță am cunoscut-o în urmă cu mulți ani, când am venit aici, la mănăstire, în 1969. Mi-a vorbit despre viața ei în lume și, desigur, despre celebritatea și bogățiile pe care le avusese până în momentul în care a hotărât să îmbrace schima monahală. A fost crescută în lux, cu bone și slujnice, pentru că se trăgea dintr-o familie de armatori. A studiat la cele mai bune școli, a călătorit în toate colțurile lumii și niciodată nu a dus lipsă de nimic. Părinții ei însă, alături de bunăstarea și averile pe care i le-au lăsat, îi sădiseră în suflet și o credință puternică în Hristos și în Biserica Lui, precum și un mare devotament față de patrie și tradițiile naționale.

Ne vorbea adesea despre blestemul care a urmărit-o chiar și după ce a devenit călugăriță. Anume, acela de-a fi nevoită să poruncească. Nu dorea cu nici un chip să facă asta – și totuși, de nevoie, a trebuit să-și asume acest rol, ca egumenă a unei mănăstiri. S-a căsătorit la 19 ani cu armatorul Panagós Diamantís Patéras (care avea să devină și el monah) și a dobândit cu el trei copii, pe Kalliópi, Diamantís și pe Iríni. Nici unul dintre ei nu mai este în viață. Mi-a spus că hotărâse de comun acord cu soțul ei să vândă tot ce aveau și să-și dăruiască banii pentru lucrări de binefacere. Fiului lor i-au spus că nu-i vor lăsa prea multe, ca nu cumva să-și piardă sufletul și să ajungă un om stricat și un rob al banilor”.

Așa cum consemnează monahia Orthodoxía, mari sume de bani au fost dăruite de familie pentru zidirea de mănăstiri: „Viața ei este cu adevărat cutremurătoare. Și-a văzut familia stingându-se. Niciodată însă nu a socotit că Dumnezeu a fost nedrept cu ea. Obișnuia să spună că Cel Preaînalt nu săvârșește nici greșeli, nici nedreptăți”.

Maria (Katíngo) și Iríni Patéra

Începutul sfârșitului

Răul se pare că a început atunci când iubitul ei soț a fost atins de cancer. Tihna și bunăstarea ce domneau în bogatul conac al familiei primeau prima lovitură. Râsetele, glasurile zglobii și strălucirea aveau să fie înlocuite de plânsetul de jale și de suferință. Și acesta era doar începutul.

Fiica cea mică, Iríni, într-un elan de jertfire de sine și de dragoste, I-a cerut lui Dumnezeu în rugăciune să-l slobozească pe preaiubitul ei tată de boala aducătoare de moarte și să i-o dea ei. Și Dumnezeu, prin sfatul Lui cel de nepătruns cu mintea, a ascultat rugăciunea copilei. Iríni s-a îmbolnăvit de aceeași boală de care suferea tatăl ei. Iar tatăl, în ciuda previziunilor sumbre ale medicilor, a mai trăit mulți ani după moartea fiicei.

Armatoarea a urmărit drama vieții ei cu stăpânire de sine, singurul lucru pe care l-a făcut fiind să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Și se cuvine să avem în vedere că „până la acea dată se bucuraseră de succesul absolut”, după cum consemnează Domnul Halkiás, primarul din Oinoússes, care îi cunoștea îndeaproape. „Conacul lor din Atena se umplea de personalități de succes din lumea armatorilor și a oamenilor de afaceri la recepțiile pe care le organiza regulat doamna Lemoú-Patéra”.

Însă, la un moment dat, toate au încetat, pentru că de-acum suferința izbutise să-și impună propriile legi în casa lor. Conacul lor monden din Psychikó a devenit peste noapte o mănăstire în toată regula. Egumeni, monahi și duhovnici din Sfântul Munte și din toată Grecia vizitau zilnic casa familiei. Într-o sală special amenajată, cei mai vestiți oameni duhovnicești ai vremii țineau omilii și predici. Nu exista pe atunci personalitate duhovnicească care să nu fi trecut pe acolo, care să nu fi fost găzduită și să nu i se fi cerut sfatul spre folosul și renașterea duhovnicească a familiei, a rudelor și a cercului lor social mai larg. La conac, Doamna Lemoú-Patéra zidise și o bisericuță închinată Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu, pe care a zugrăvit-o fericitul întru pomenire iconar și prieten al familiei, Fótis Kóntoglou. Acolo aveau loc în fiecare zi slujbe și Liturghii.

Rămâi mut de uimire în fața lepădării de sine a acestei adevărate doamne. Pe toate le-a jertfit pentru dragostea lui Hristos. Iar acestea nu erau puține. Doamna Lemoú-Patéra, putred de bogată și extrem de frumoasă, și-a întors cârma vieții la 180 de grade. S-a lepădat de bogății și de viața comodă, dorind de-acum să trăiască asemenea unei femei simple. Bucatele alese din palatul ei au fost înlocuite de mâncăruri simple și post aspru. Impresionantele hainele de lux purtate până atunci au fost înghesuite undeva în subsolul impunătoarei case, în timp ce ea purta veșminte cernite. Petrecerilor nocturne și distracțiilor lumești le-au luat locul slujbele și lungile privegheri de toată noaptea.

Desele călătorii de recreere au fost înlocuite de pelerinaje în toată lumea, atât în Grecia, cât și în străinătate. Starea jalnică în care se afla fiica ei nu a întârziat să o facă să realizeze că o aștepta o viață plină de suferință.

Sfintele moaște ale Cuvioasei Iríni Myrtidiótissa

Sfârșitul mucenicesc al lui Iríni

Conacul familiei Patéras avea să devină astfel „o binecuvântată obște, un stup colivar”, unde propovăduiau mari Părinți ai epocii: Părintele Filothei Zervakos (ce le era duhovnic), Părintele Ieronim Simonopetritul, Părintele Ieronim din Eghina, Părintele Amfilohie Mákris din Pátmos și alții. Aici a locuit o vreme și Părintele Ioannis Romanidis, venit din America pentru a-și pregăti teza de doctorat la Facultatea de Teologie din Atena. Tocmai în acel răstimp al suferinței lor, când sufletele acestor oameni deveniseră vase bineprimitoare de învățătură duhovnicească, Părintele Ioannis le tâlcuia scrierile Sfântului Simeon Noul Theolog și îi învăța despre Rugăciune: „Le-a vorbit despre metanii şi Rugăciunea lui Iisus într-o vreme în care metaniile erau necunoscute multora, mai cu seamă cercului familiei de armatori. Le-a schimbat cu totul modul de gândire”, amintește Părintele Gheorghios Metallinós.

Părintele Ioannis s-a îngrijit mult de îndrumarea duhovnicească a familiei Patéras, mai ales după îmbolnăvirea lui Iríni, călăuzind-o îndeaproape în dobândirea Rugăciunii și învățarea adevăratei teologii, „adânc înrădăcinată în duhul Filocaliei”.

La începutul anilor ’60, în ziua de 26 noiembrie, Iríni a închis ochii la vârsta de 21 de ani. Cu o lună înainte de moarte fusese tunsă în monahism, îndurând cu bărbăție, până la ultima suflare, durerile cumplitei sale boli (limfom Hodgkin). Iríni a arătat pentru Biserică o râvnă nemaiîntâlnită, împlinindu-și cu deosebită rigoare îndatoririle monahicești și distingându-se prin înalta ei virtute și îndurarea chinurilor întru răbdare și tărie de suflet.

Când au dezgropat-o după trei ani, trupul său a fost găsit nestricat, și așa a rămas până astăzi, ca mărturie a Învierii pe care Dumnezeu o dăruiește celor iubiți ai Săi. Părinții ei și-au asumat atunci răspunderea împlinirii unei făgăduințe făcute împreună cu fiica lor, pe când aceasta era internată la o clinică din Zürich. Anume, de a zidi o mănăstire. Și au făcut întocmai. Armatoarea a zidit o preafrumoasă mănăstire, un adevărat rai ce împodobește până astăzi mica insulă Oinoússes. Aici se păstrează moaștele fiicei ei, Cuvioasa Iríni Myrtidiótissa.

(va urma)

Material realizat de Tatiana Petrache

Articol publicat în „Familia Ortodoxă” (noiembrie 2014)