Știți, am momente când mă strecor printre oameni, mulțimi de oameni − mișcare browniană la temperatură de fierbere; momente când mă plimb prin centrul orașului – în special la metrou mă ia pe sus gândul ăsta, la stațiile-nod, adevărate macro-stupuri zumzăitoare de oameni-albine (mai ales mult-iubita și cea mai tare profesoară de răbdare, madame Piața Unirii… bucureștenii vor înțelege și vor zâmbi amar împreună cu mine, vă văd, dragilor… Abia la orele de vârf în pasajul de la Unirii te convingi dacă ești într-adevăr omul bun care te crezi, sau dacă, mai degrabă, pe fundul sticlei de apă rece cu care te îmbeți, se deșteaptă din somn un mic balaur) – mă mișc printre aceste conglomerate de oameni și mă copleșește cât de mulți suntem, pe toți îi binecuvântez, și mă gândesc: Doamne, Tu pe toți ne vrei la Tine, Tu așa buluc vrei și în Rai!
Și mai mult, noi toți Unul suntem, un Om în mai multe persoane, mădulare ale aceluiași Trup; unul fără altul nu putem – cât de minunată e proprietatea asta a noastră, cât de sănătoasă e valența aceasta a dependenței!... El e obrazul drept, ei sunt frații romboidul mic și romboidul mare, ea e clavicula, tu ești artera aortă, eu sunt lacrima de bucurie din geana ochiului stâng, și tot așa până la 8 miliarde și dincolo de virgula de după ele… Toți avem o frântură din El în noi; și Dumnezeu Își vrea toate firimiturile din Om acasă.
Sfântul Iosif Isihastul îi spunea ucenicului său așa: „Împreună vom merge în Rai. Și dacă nu te voi băga pe tine, nici eu nu voi sta înăuntru”. Împreună ne mântuim, doar împreună... „Împreună”, ce cuvânt frumos! „În-pe-una” – toți într-una, toți cu ochii pe una și aceeași Viață veșnică!
Mânca-v-ar Raiul!…
Mânca-ne-ar Raiul, dragii mei! Pe toți, până la ultimul! Mânca-ne-ar Raiul…
Ana Bănică